Glumele făcute la adresa Jandarmeriei, de ziua lui Eminescu, nu au fost pe placul purtătorului de cuvânt al instituţiei. Militaru: Trebuie să fii neapărat în trend, să critici orice

Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a reacţionat la ironiile de pe Facebook la adresa mesajului instituţiei cu prilejul zilei lui Eminescu, şi a precizat că unele au fost reuşite, ceea ce îi confirmă că românii sunt creativi, însă a condamnat trendul de a critica orice.

3141 afișări
Imaginea articolului Glumele făcute la adresa Jandarmeriei, de ziua lui Eminescu, nu au fost pe placul purtătorului de cuvânt al instituţiei. Militaru: Trebuie să fii neapărat în trend, să critici orice

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a reacţionat la ironiile la adresa instituţiei, făcute de ziua lui Eminescu: Trebuie să fii neapărat în trend, să critici orice

„După ce am văzut şi citit întreaga sarabandă de ironii la adresa unei postări făcute pe pagina de socializare a institutuţiei în care lucrez (şi acum vă rog să-mi scuzaţi postarea subiectivă), m-am gândit astăzi la Patul lui Procust. Ştiu deja sau intuiesc, o să spuneţi că sunt jandarm, eventual analfabet şi că n-are rost să fac pe deşteptul, din moment ce pumnii mei minte n-are! Este acel pat îngust în care, dacă ai neşansa să nimereşti, şi mai grav, să nu încapi în el, se taie din tine fără milă, ca să respecţi tiparul. Vrem tipare, cu orice preţ! Dacă nu respecţi tiparul va fi rău. Trebuie să fii neapărat în trend. Trebuie să critici, orice, dar să critici cu multă abnegaţie. Un tipar a cărui concizie, din păcate, impune şi o doză mare radicalism, care de cele mai multe ori exclude nuanţele. Pentru cei care astăzi au trimis mesaje pe pagina de socializare, au ironizat, au creat, au făcut catrene, unele foarte reuşite, îmi confirmă încă o data, că românii sunt oameni spirituali, inteligenţi şi creativi. Mă bucur să ştiu că activitatea noastră este urmărită de astfel de oameni. Pentru încheiere, aş apela tot la Eminescu...“de aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâşiem”, a scris Marius Militaru, pe pagina de Facebook.

TITLURILE ZILEI

Precizările vin după ce Jandarmeria Română a fost ironizată pe Facebook, marţi, după ce instituţia a transmis un mesaj de ziua lui Mihai Eminescu. Internauţii au răspuns cu mesaje care fac trimitere la versurile poetului, dar în care Jandarmeria este ironizată pentru abuzuri.

„Un ceai nu e doar o licoare caldă, care te încălzeşte în zilele geroase, ci devine hrană pentru suflet atunci când ai alături oameni frumoşi şi pe Eminescu în gând”, a scris, luni, Jandarmeria Română pe Facebook.

La scurt timp, internauţii au „bombordat” pagina cu mesaje care fac trimitere la poeziile lui Mihai Eminescu, dar care sunt, de fapt, ironii la adresa Jandarmieriei, după evenimentele din 10 agust 2018.

Unul dintre mesajele care are cele mai multe aprecieri şi reacţii sună astfel:

„pe lângă stâlpii fără soţ
adesea ai trecut
te-au bătut jandarmii toţi
de nu te-am cunoscut”

Un alt internaut a făcut valuri cu următoarele „versuri”:

„ce te legeni, hipstere,
cu luminiţe şi pe vânt
ia, că te pun la pământ”.

„O, rămâi, rămâi în dubă,
Te-am gazat atât de mult,
Ale tale coaste toate,
Numai eu ştiu să le rup”, este mesajul care are în prezent sute de aprecieri.

De asemenea, internauţii s-au mai jucat şi cu versurile poeziei „Somnoroase păsărele”:

„Somnoroase batranele
La biserica se aduna,
Vin jandarmii, dau in ele
Noapte buna”.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici