GREVĂ SPONTANĂ la Regia de Transport în Comun din Constanţa. Protestul s-a încheiat cu promisiunea de creştere a salariilor

Aproximativ 200 de angajaţi ai RATC Constanţa, şoferi pe mijloacele de transport în comun, au declanşat, miercuri dimineaţă, la ora 05.00, o grevă spontană, cerând majorarea salariilor. Ei au renunţat la protest în jurul orei 12.30 şi au ieşit pe traseu, însă numai după ce au negociat cu conducerea societăţii creşterea salariilor şi acordarea de bonuri de masă, cu condiţia ca societatea să intre în perioada următoare pe profit.

643 afişări
Imaginea articolului GREVĂ SPONTANĂ la Regia de Transport în Comun din Constanţa. Protestul s-a încheiat cu promisiunea de creştere a salariilor

GREVĂ SPONTANĂ la Regia de Transport în Comun din Constanţa. Protestul s-a încheiat cu promisiunea de creştere a salariilor (Imagine: Andrei Moise/Arhiva Mediafax Foto)

UPDATE 14:01 - Constanţa: Greva spontană de la regia de transport local s-a încheiat; autobuzele au ieşit pe traseu

Greva spontană declanşată de şoferii Regiei de Transport în Comun (RATC) din Constanţa a luat sfârşit, iar autobuzele au ieşit pe traseu, după ce protestatarii au obţinut din partea conducerii promisiunea că salariile le vor fi majorate şi vor primi bonuri de masă.

"Salariile nu pot să le cresc imediat pentru că nu-mi dă voie legea. Anul trecut, am fost în pierdere, şi nu pe profit. Însă, în momentul în care întreprinderea se mişcă şi cresc veniturile, o să dăm, într-o primă fază, bonuri de masă, care sunt nişte venituri importante şi ăstea, şi apoi spre toamnă, dacă treaba merge şi avem de unde, renegociem contractul colectiv de muncă. Dar nu-i bătut în cuie nimic. Dacă mergem în continuare în gaură, nu am de unde să le dau nici bonurile de masă. Să muncească şi să producă. Avem bani, le dăm, nu avem bani...", a declarat directorul RATC, Ovidiu Tănase.

De asemenea, protestatarii au cerut destituirea din funcţie a unora dintre şefii de compartimente, cu atribuţii de control a activităţilor din cadrul societăţii, dar au obţinut din partea conducerii suspendarea acestora pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea cercetării disciplinare.

"Este vorba despre nişte angajaţi care îi controlează pe cei mai mulţi - şef corp control, şef autobază etc, nepopulari prin natura funcţiei. Nu am cum să-i dau afară. Deocamdată, sunt suspendaţi pentru o lună din funcţiile de conducere. O să facem o analiză la nivel de întreprindere şi vedem care este situaţia", a mai spus Ovidiu Tănase.

El spune că nu va fi luată nicio măsură împotriva greviştilor, dar, dacă regia va fi dată în judecată de cetăţenii nemulţumiţi că nu au putut circula cu transportul public de călători, se va îndrepta la rândul lui împotriva protestatarilor.

"S-ar putea să fie nişte probleme cu cetăţenii, cu posesorii de abonamente, care vor să ne dea în judecată pentru că nu am prestat servicii pentru ei. Îmi pare rău, dar nu este vina mea, este vina protestatarilor. Dacă societatea este dată în judecată, mă îndrept şi eu împotriva lor", a mai declarat directorul RATC.

Niciun autobuz al Regiei de Transport în Comun din Constanţa nu a ieşit, miercuri, pe străzile din oraş după ce şoferii societăţii au declanşat o grevă spontană, cerând majorarea salariilor.

Aproximativ 200 de şoferi ai Regiei de Transport în Comun din Constanţa au declanşat, miercuri dimineaţă, la ora 05.00, o grevă spontană, astfel că niciun mijloc de transport în comun nu circulă în oraş, transportul fiind asigurat numai de microbuzele firmelor particulare.

"Este o nemulţumire generală a şoferilor, determinată de salarizarea foarte mică şi pierderea altor drepturi - prima de vacanţă şi tichetele de masă", a precizat fostul lider de sindicat din cadrul Regiei de Transport în Comun din Constanţa Timur Ibram, care miercuri dimineaţă a demisionat din funcţie, la cererea protestatarilor, ce i-au reproşat că nu îi reprezintă.

"Este o bilă proastă pentru noi, sindicatul, dar situaţia financiară dezastruoasă a regiei nu a permis altceva. În momentul în care m-am prezentat în faţa protestatarilor pentru a discuta mi-au cerut şi demisia, şi pe bună dreptate, oamenii fiind nemulţumiţi, lucru pe care l-am şi făcut", a spus Ibram.

El a precizat că salariul mediu net în unitate este de 1.000 - 1.200 de lei şi, deşi protestul spontan a fost declanşat de către şoferi, în aceeaşi situaţie sunt şi ceilalţi angajaţi ai regiei.

Sindicatul din Regia de Transport în Comun din Constanţa are aproximativ 900 de membri.

Directorul Regia de Transport în Comun din Constanţa, Ovidiu Tănase a susţinut că greva salriaţilor este ilegală, fiind declanşată de "un grup de agitatori".

"Este o grevă absolut ilegală, fără niciun fond. Ei nici nu ştiu ce vor. Au vrut să dea jos liderul sindical, l-au dat. I-am invitat la negocieri, au zis să meargă nu ştiu cine în mijlocul lor să discute cu ei. S-a plecat de la un grup de agitatori şi momentan este blocat orice dialog", a precizat Ovidiu Tănase.

El speră însă că situaţia se va rezolva curând, pentru ca transportul în comun să fie reluat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici