Greva transportatorilor, suspendată. UPDATE: Circulaţia de transport persoane din 19 judeţe, reluată de la ora 14.00 - Mediafax

Greva transportatorilor, suspendată. UPDATE: Circulaţia de transport persoane din 19 judeţe, reluată de la ora 14.00

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) protestează joi în 19 judeţe, unde a fost oprită circulaţia maşinilor de transport persoane, urmând ca în perioada următoare să oprească transportul şi în celelalte judeţe, a declarat pentru MEDIAFAX Augustin Hagiu, preşedinte FORT.

3156 afişări

Imaginea articolului Greva transportatorilor, suspendată. UPDATE: Circulaţia de transport persoane din 19 judeţe, reluată de la ora 14.00

Federaţia Operatorilor Români de Transport protestează în nouă judeţe, altele se vor alătura

UPDATE 13.30 FORT renunţă la acţiunea de protest începând cu ora 14.00, la intervenţia Comisiei de transporturi din Camera Deputaţilor.

La proteste participau transportatori din 19 judeţe.

Deputatul Sorin Bota, care a avut o întâlnire cu conducerea federaţiei, a anunţat că o dezbatere pe tema transportului de călători va avea loc marţi 16 octombrie.

La ora transmiterii ştirii ministrul Transporturilor susţine o conferinţă de presă în care explică de ce este necesar ordinul de care asociaţiile trasportatorilor sunt nemulţumite.

 


ŞTIREA INIŢIALĂ

„Am început deja să protestăm în nouă judeţe: Vaslui, Iaşi, Botoşani, Galaţi, Constanţa, Braşov, Călăraşi, Neamţ şi Mureş, urmând ca în perioada următoare să fie oprită circulaţia şi în celelalte judeţe. La această oră este oprită circulaţia şi pe ruta judeţeană şi interjudeţeană, până în ora 12.00, urmând să continuăm până la scoaterea acestui ordin”, a spus Hagiu.

Primele două judeţe care au oprit transportul de persoane interjudeţean şi judeţean de persoane au fost Vaslui şi Iaşi. Circulaţia se opreşte în mai multe judeţe, printre care Bistriţa şi Satu Mare. Numărul total de maşini licenţiate pentru cursele regulate de transport judeţean şi interjudeţean este de circa 30.000 iar daca FORT va opri circulaţia în jumătate din ţară, aşa cum şi-a propus, se vor opri circa 16.000 de maşini, a spus Hagiu.

Transportatorii sunt nemulţumiţi de un ordin al ministrului Transporturilor Lucian Şova care liberalizează tnsportul judeţean de persoane. Mai multe întâlniri au avut loc la Ministerul Transporturilor, iar pentru joi transportatorii au anunţat întreruperea transportului de persoane. Ulterior Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat că a anulat protestul programat joi dimineaţa în toată ţara şi i-a solicitat o întrevedere premierului Viorica Dăncilă în care să îi prezinte situaţia.

Federaţia Operatorilor Români de Transport protestează în 19 judeţe

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) protestează în prezent în 19 judeţe, unde a fost oprită circuaţia maşinilor de transport persoane, urmând ca în perioada următoare să oprească transportul şi în celelalte judeţe, a declarat pentru MEDIAFAX Augustin Hagiu, preşedinte FORT.

„În prezent se protestează în 19 judeţe, iar impactul va fi şi mai mare în orele următoare. Între timp am fost sunat de către Parlament, voi merge acolo la conducerea Camerei Deputaţilor şi voi vedea exact care este situaţia. Acum voi pleca de la birou către Parlament. Sper că rezolvăm, pentru că altfel nu văd de ce m-ar chema. Este forul superior care legiferează, în momentul de faţă în Parlament se află legea Transporturilor, domnul ministru propune norme, eu zic că lucrurile se vor clarifica. Şi sper să se clarifice”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Augustin Hagiu.

Deputat PSD: Lucian Şova înţelege greşit liberalizarea transportului public interjudeţean

 Deputatul PSD Sorin Bota a anunţat că ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a fost invitat la o discuţie în comisia de resort a Camerei Deputaţilor, social-democratul apreciind că liberalizarea transportului public interjudeţean este „înţeleasă greşit” de ministru.

„În opinia mea, liberalizarea transportului public interjudeţean este înţeleasă greşit de către actualul ministru. Am avut o discuţie, la un moment dat, în interiorul partidului de care domnia sa nu a ţinut cont şi a dat drumul la Ordin aşa cum a considerat dânsul că înţelege să facă liberalizarea tranportului public (la fel cum au făcut alţii privatizarea în România a ceea ce, probabil, nu trebuia privatizat). Nu suntem de acord cu acest Ordin în forma actuală”, a declarat deputatul PSD Sorin Bota, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Acesta a adăugat că ministrul a fost invitat în comisia de transporturi din Camera Deputaţilor pentru a da explicaţii cu privire la un ordin de modificare a condiţiilor de relicenţiere a traseelor în transportul public interjudeţean.

„În acest sens conducerea Comisiei de transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor a adresat domnului ministru o invitaţie pentru a discuta politici publice de transport, deoarece în acest caz suntem în situaţia de a discuta politici publice de transport pe termen mediu şi lung”, a precizat Bota.

Ministru Transporturilor, Lucian Şova a declarat marţi la dezbaterea publică a Ordinului 980/2011 cu transportatorii, că exclusivitatea companiilor de transport persoane pe cursele interjudeţene nu mai poate continua, menţionând că le înţelege interesul până la încălcarea regulilor concurenţei.

Lucian Şova a mai adăugat că proiectul lasă piaţa să selecteze, în funcţie de gradul de confort şi de alte caracteristici pe care vehiculele puse în piaţă de către transportatori le au, să ofere un grad mai mare sau mai redus de atractivitate pentru pasageri.

„De asemenea, alte facilităţi despre care tot piaţa şi nu reglementatorul trebuie să se ocupe sunt cele privind rezervările, bagajele sau alte lucruri. De aceea proiectul a vizat ca toate aceste condiţionalităţi să nu vă fie impuse, pentru ca pe baza unei evaluări care niciodată nu va fi perfectă din partea unui reglementator, un client să nu poată alege un autobuz fără aer condiţionat dacă el vrea să meargă fără, pentru că eu minister impun asta, de exemplu”, menţionează sursa citată.

Ministrul Transporturilor a precizat că poate să fie de acord cu amendamentul privind vechimea şi cu faptul că un transportator care face transport regulat de pasageri de 10 ani pe un anumit traseu să poată fi punctat la fel ca şi oricare alt transporator care are vechime în domeniul transporturilor.

„Vorbim despre criteriul vechime şi aţi vorbit despre experienţă similară. Pot să fiu de acord cu acest lucru. Şi dacă dumneavoastră apreciaţi ca un transporator, care face transport internaţional de 10 ani poate fi competitiv pentru a putea participa la o alocare care are în vedere vechimea pot fi de acord cu dumneavoastră. Vechimea pe traseu constituie exclusivitate, experienţa similară este un aspect despre care aţi vorbit şi sunt gata să-l luăm în calcul”, a adăugat ministru Transporturilor.

Ministrul Transporturilor a părăsit sala de şedinţă în timp ce transportatorii îl huiduiau şi strigau „demisia”, spunând că îi vor da ministerului 48 de ore la dispoziţie să retragă ordinul, iar dacă nu va face acest lucru, vor opri la nivel naţional traficul de pasageri, până când „acest ordin devine istorie şi intrăm pe o discuţie serioasă”.

Patronatele din industria transporturilor spun că numărul persoanelor care ar putea să fie afectaţi de această formă de prostest ar fi între 800-900.000 de pasageri zilnic pe cursele interjudeţene.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
TRANSPORTATORI ,
PROTEST ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.