Guvernul a decis introducerea pensiei minime sociale garantate de 350 lei

Persoanele ieşite la pensie vor avea dreptul la o pensie socială minimă garantată de 300 lei, începând cu luna aprilie 2009, şi de 350 lei, din luna octombrie, a decis Guvernul printr-o ordonanţă de urgenţă aprobată în şedinţa de miercuri.

2149 afișări
Imaginea articolului Guvernul a decis introducerea pensiei minime sociale garantate de 350 lei

Guvernul a decis introducerea pensiei minime sociale garantate de 350 lei (Imagine: Mediafax Foto)

"De la 1 aprilie 2009 vor beneficia de această măsură aproximativ 808.000 de persoane, din care 455.000 pensionari din sistemul public şi 353.000 pensionari agricultori. De la 1 octombrie numărul de acestora va fi de 1.081.000 de persoane, din care 604.000 din sistemul public şi aproximativ 477.000 de pensionari agricultori", a declarat ministrul Muncii, Marian Sârbu.

El a precizat că efortul bugetar aferent pensiei sociale minime este de aproximativ 200 milioane euro.

TITLURILE ZILEI

Pensia socială minimă garantată va fi determinată ca diferenţă calculată de la nivelul cuantumului pensiei cuvenit sau aflat în plată şi va fi acordată pensionarilor din sistemul public, cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul pensiei sociale minime garantate.

Diferenţa va fi suportată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii. În cazul pensionarilor de urmaş, pensia socială minimă garantată va fi acordată fiecărui urmaş în parte.

În situaţia persoanelor care beneficiază, prin cumul, de unul sau mai multe drepturi de pensie din sistemul public, cât şi de pensie din sisteme neintegrate acestuia, precum şi de drepturi stabilite şi plătite de sistemul public în baza unor legi cu caracter special, la acordarea pensiei sociale minime garantate va fi avut în vedere nivelul cuantumurilor însumate ale tuturor acestor venituri. Pensia socială minimă garantată va fi astfel acordată numai în situaţia în care veniturile însumate, se situează sub nivelul acesteia.

Drepturile acordate cu titlu de pensie socială minimă garantată vor fi stabilite şi plătite de către Casa Naţională de Pensii, prin casele teritoriale de pensii, şi evidenţiate distinct pe talonul de pensie.

Prevederile actului normativ vor fi completate cu cele ale Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Sistemele de asigurări sociale neintegrate sistemului public vor pune la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii toate informaţiile necesare solicitate de aceasta, în vederea aplicării ordonanţei, iar procedura, tipurile de informaţii, termenele şi modalităţile concrete de comunicare vor fi stabilite, prin protocol încheiat între Casa Naţională de Pensii şi fiecare din sistemele de asigurări sociale neintegrate sistemului public.

Surse ministeriale au declarat agenţiei MEDIAFAX, în urmă cu două săptămâni, că pensia socială minimă garantată va fi stabilită anual, începând cu 2010, prin legea bugetului de stat şi va putea fi doar majorată prin rectificări bugetare, în raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici şi cu resursele financiare.

Citeşte şi:

Pensia socială minimă, stabilită prin buget de stat din 2010

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici