Guvernul organizează tabere gratuite pentru copiii familiilor afectate de inundaţii. Vor fi disponibile 1.500 de locuri în centrele de agrement

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că Guvernul va aproba proiectul ”Solidaritatea”, prin care va organiza tabere gratuite pentru 1.500 de copii şi tineri care provin din familii afectate de inundaţiile din ultima perioadă.

104 afișări
Imaginea articolului Guvernul organizează tabere gratuite pentru copiii familiilor afectate de inundaţii. Vor fi disponibile 1.500 de locuri în centrele de agrement

Guvernul organizează tabere gratuite pentru copiii familiilor afectate de inundaţii

”Ne preocupă situaţia copiilor din familiile afectate de inundaţii. La propunerea Ministerului Tineretului vom aproba proiectul Solidaritatea, prin care vom organiza tabere gratuite pentru copii şi tinerii proveniţi din familii ale căror case au fost afectate de inundaţii. Ministerul Tineretuui şi Sportului oferă 1.500 de locuri în centrele de agrement”, a declarat Viorica Dăncilă, şa începutul şedinţei de Guvern de joi.

Ea a mai spus că Executivul va continua să ia măsuri pentru a sprijini oamenii şi comunităţile afectat de inundaţii.

TITLURILE ZILEI

”Vrem să-i ajutăm să treacă peste această perioadă dificilă cât mai repede. Vom lua măsuri pe mai multe paliere. Unu: vom aloca fonduri suplimentare comunităţilor locale afectate de inundaţii. Vrem să sprijinim autorităţile locale din judeţe să reabiliteze infrastructura rutieră afectată de inundaţii. O să acordăm interes deosebit drumurilor judeţene şi podurilor aflate pe acestea în vederea realizării conexiunii între localităţi, urmând ca ulterior să ne concentrăm asupra infrastructurii din interiorul localităţilor. Am încercat să facem o prioritizare a investiţiilor la nivelul infrastructurii publice şi am făcut această apreciere în funcţie de nevoia de mobilitate a oamenilor”, a adăugat Dăncilă.

Ministerul Afacerilor Interne au anunţat, joi, că 67 de localităţi din 27 de judeţe sunt afectate de inundaţiile din ultimele ore. Astfel, angajaţii MAI au intervenit în 67 localităţi afectate de inundaţii din 27 judeţe, respectiv Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Cluj, Constanţa, Covasna, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Ialomiţa, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timiş, Teleorman, Vâlcea şi Vaslui, dar şi din Capitală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici