Horoscop, 25 Aprilie 2019: Zodia care se bucură astăzi de o energie debordantă şi de o stare de spirit de învingători

Horoscop, 25 Aprilie 2019. Conjuncţiile Lunii cu Saturn şi Pluto din Capricorn care se perfectează astăzi conferă un plus de simţ practic şi profesionalism zodiilor de Pământ ca Taurii, Fecioarele şi Capricornii.

3234 afișări
Imaginea articolului Horoscop, 25 Aprilie 2019: Zodia care se bucură astăzi de o energie debordantă şi de o stare de spirit de învingători

Horoscop, 25 Aprilie 2019

Horoscop Berbec

S-ar părea că ziua de joi vine la pachet cu oportunităţi de afirmare pe plan profesional. Dai dovadă de un randament crescut, ştii să te descurci în situaţii-limită, reuşeşti să depăşeşti cu uşurinţă tendinţa de a procrastina, iar superiorii se arată mai mult decât mulţumiţi de prestaţia ta la locul de muncă. Aşa se face că opiniile tale ar putea ajunge să cântărească greu în ochii lor, ceea ce îţi conferă o mai mare trecere decât de obicei la factorii de decizie. Iată şansa pe care o aşteptai să le spui mai multe despre ideile la care te-ai tot gândit.

TITLURILE ZILEI

Horoscop Taur

S-ar putea ca ziua de azi să aducă oferte de a te înscrie la un curs de perfecţionare continuă, de a participa într-un program de schimb de experienţă derulat la serviciu sau de universitate ori de a pleca într-o delegaţi la o distanţă considerabilă de casă. La fel de posibil este să rezolvi mai repede decât te-ai aşteptat unele chestiuni birocratice, să obţii o aprobare mai uşor sau să te achiţi de unele obligaţii în raport cu instituţiile statului fără a te întâlni cu obstacole mari. Faptul că ai o viziune practică te ajută să vezi beneficiile pe termen lung.

Horoscop Gemeni

Există posibilitatea ca tu şi partenerul de viaţă şi/ sau de afaceri să primiţi astăzi un pont despre cum anume aţi putea să vă rotunjiţi bugetul deţinut în asociere unul cu celălalt sau poate apar oportunităţi de a valorifica resursele comune. Acestea implică însă seriozitate şi profesionalism din ambele direcţii şi capacitatea de a ajunge la o concluzie satisfăcătoare pentru toată lumea într-un timp record. Atâta timp cât daţi dovadă de deschidere în astfel de momente, nu riscaţi să pierdeţi şanse valoroase dezbătând la infinitv punctele forte şi slabe ale unei iniţiative băneşti. Este important să funcţionaţi ca o echipă.

Horoscop Rac

Fie că treci prin diverse provocări pe plan personal sau ţi-ai dori ceva mai multe dovezi de afecţiune în cuplu, cert este că ceea ce primeşti zilele acestea de la partener s-ar putea să nu te satisfacă suficient. Poate că îţi doreşti să te asculte mai atent, să fie mai cald şi conectat la ceea ce simţi. Dacă te confrunţi cu asemenea gânduri, s-ar putea să-ţi atragă atenţia asupra unor schimbări pe care le-ai putea face la nivel relaţional. De exemplu, s-ar putea să trebuiască să ai mai mult curaj în a-i comunica celuilalt, partener sau nu, ce îţi doreşti.

Horoscop Leu

Dacă nu ai avut prea mult spor la serviciu săptămâna aceasta, s-ar putea ca astăzi să recuperezi progresul pe care l-ai fi putut realiza până acum. Munceşti cu drag şi spor, găseşti plăcere în ceea ce faci, livrezi rezultate mai mult decât satisfăcătoare şi reuşeşti să ieşi în evidenţă pozitiv prin ceea ce faci. S-ar părea, de asemenea, că ştii şi până unde te poţi întinde pentru a nu te extenua prea tare. Cultivă această etică a muncii şi grijă faţă de tine însuţi(ăţi) întrucât te ajută să îţi dezvolţi un ritm pe care îl poţi susţine o vreme îndelungată.

Horoscop Fecioară

În cazul tău, reflectorul astrologic se aţinteşte asupra relaţiei cu persoana iubită şi cu cei mici. Faptul că ştii ce vrei de la tine şi emani siguranţă de sine te ajută să-i faci pe ceilalţi să aibă încredere în tine, iar acest lucru le reaminteşte celor dragi motivul pentru care nu s-ar vedea fără tine. Ţine cont totuşi că uneori poţi avea de câştigat dacă ai curajul de a fi vulnerabil(ă). Deschide-te mai mult în faţa celor ce-ţi sunt apropiaţi, împărtăşeşte-le din temerile şi nesiguranţele tale şi permite-le să intervină dacă ai nevoie. Va crea o legătură puternică între voi.

Horoscop Balanţă

Centrul tău de interes de astăzi ar trebui să fie sectorul familial. Cu toate că nu par să existe probleme pe acest plan, s-ar putea totuşi să mocnească unele tensiuni între tine şi unele rudele apropiate. Ele nu prea ies la suprafaţă pentru că vă purtaţi un respect prea mare unii celorlalţi, dar există unele lucruri nespuse care ar trebui să fie scoase la lumină. În caz contrar, relaţia dintre voi va funcţiona în continuare pe baze şubrede care, în faţa unei situaţii limită sau a unui moment de turnură, ar putea ceda. Mai multă autenticitate v-ar face mult bine.

Horoscop Scorpion

Ceva în felul în care te exprimi arată faptul că ai încredere în tine, ştii ce vorbeşti, nu ţi-e teamă de nimic şi comanzi respect. Aşadar, dacă urmăreşti să te remarci într-o şedinţă, vrei să susţii un pitch ori să convingi un superior de ceva într-o audienţă, acum ar fi momentul să îţi faci ideile cunoscute. Acasă însă ori în raport cu cei dragi, o astfel de atitudine ar putea fi catalogată ca rece, riscând astfel să-i îndepărtezi pe cei dragi prin faptul că micromanageriezi tot ce spui şi nu laşi nimic la voi întâmplării. Nu-ţi fie teamă de spontaneitate.

Horoscop Săgetător

Pe plan financiar, s-ar putea ca norocul să dea peste tine astăzi. Te întâlneşti la tot pasul cu oportunităţi de a-ţi suplimenta veniturile şi/ sau de a valorifica unele economii realizate până în acest moment. Pentru a le fructifica însă, este nevoie să dai dovadă de multă ambiţie şi profesionalism. Ele implică să-ţi prioritizezi cu mare atenţie activităţile şi să-ţi organizezi timpul cu multă rigoare pentru a te ocupa de toate aspectele pe care le implică aceste activităţi. Vestea bună este că deţii capacitatea de a-ţi direcţiona forţele către un scop clar, dar trebuie să lucrezi mai mult la consecvenţă.

Horoscop Capricorn

Dintre toţi(oate) nativii(ele) Zodiacului, Capricornii sunt cei care se bucură de o energie debordantă astăzi şi de o stare de spirit de învingători. Au multă încredere în ei, ştiu cum să se raportezi la situaţiile cu care se întâlnesc şi să descopere oportunităţi ascunse de evoluţie în orice obstacol care le apare în drum. Există totuşi persoane care i-ar putea considera condescendenţi sau complet inabordabili, dar cei care contează cu adevărat îşi vor da seama că atitudinea lor nu trădează altceva decât seriozitate în tot ceea ce întreprind. Important este aşadar să trateze cu importanţa cuvenită orice eveniment de astăzi.

Horoscop Vărsător

Eşti orice numai refractar(ă) la schimbare nu, dar impresia pe care le-ai lăsa-o astăzi unor persoane pe care abia le-ai cunoscut ar fi aceea că ţii cu dinţi de anumite viziuni învechite şi că ai unele prejudecăţi. Pentru o persoană atât de deschisă la nou ca tine, o astfel de caracterizare ar putea cădea ca un trăsnet. Ceea ce încearcă astrele să îţi transmită astăzi este faptul că mai ai de lucrat la filozofia ta se viaţă. Poate că priveşti cu o anumită reticenţă anumite chestiuni şi nu ai motive să faci acest lucru. O schimbare de optică nu strică.

Horoscop Peşti

Lumina reflectorului cosmic cade astăzi pe casa planurilor de viitor, proiectelor de grup şi a prietenilor din horoscopul tău general, ceea ce înseamnă că toate aceste aspect ale vieţii tale ar putea fi aduse laolaltă de interese profesionale. Aşa se face că poate te gândeşti să pui pe picioare o afacere cu nişte amici, le ceri probabil sfaturi despre cum să creşti fezabilitatea unei strategii de muncă pe termen lung sau intri în cercuri noi datorită intereselor şi viziunilor pe care le ai în domeniul tău de activitate. Reuşeşti în felul acesta să îmbini două arii importante în mod armonios.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici