ICCJ confiscă 1,4 milioane de euro din averea fostului director al CFR Călători Alexandru Noapteş

Instanţa supremă a decis confiscarea sumei de peste 6,4 milioane de lei (aproximativ 1,4 milioane de euro) din averea fostului director al CFR Călători Alexandru Noapteş, pe care acesta nu o poate justifica.

519 afișări
Imaginea articolului ICCJ confiscă 1,4 milioane de euro din averea fostului director al CFR Călători Alexandru Noapteş

ICCJ confiscă 1,4 milioane de euro din averea fostului director al CFR Călători Alexandru Noapteş (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) este irevocabilă, urmând ca de la Alexandru Noapteş să fie confiscată suma de 6.364.413 de lei.

"Admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu. Constată nul recursul declarat de Noapteş Alexandru, Noapteş Cristina Manuela şi Noapteş Irina Diana împotriva sentinţei civile nr.1604 din 15 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal", potrivit deciziei din 11 decembrie a ICCJ.

TITLURILE ZILEI

În 15 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti a dispus confiscarea sumei de 6.364.413 de lei, dobândită nejustificat de către Alexandru Noapteş şi soţia acestuia, Cristina Manuela, în perioada 2005-2007, răspundere care a fost extinsă şi în cazul fiicei lor, Irina Diana.

Judecarea dosarului a început după ce, în decembrie 2011, Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti a constatat că Alexandru Noapteş şi soţia sa a dobândit nejustificat 6.364.413 lei şi a dispuns sesizarea CAB pentru soluţionarea cererii de confiscare.

Comisia de Cercetare a Averilor a făcut verificări în cazul lui Noapteş în urma sesizării transmise, în august 2011, de către Agenţia Naţională de Integritate, care arăta că fostul director general al CFR Călători şi soţia acestuia nu pot justifica 9.825.978,49 de lei (aproape 2,8 milioane de euro).

Potrivit ANI, diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate de Alexandru Noapteş şi soţia acestuia ar fi din perioada 2005 - 2007, când Noapteş a fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici