Înalta Curte ar putea da o sentinţă în dosarul lui Cristian Rizea. Fostul deputat nu s-a prezentat la ultimele termene

Instanţa supremă ar putea pronunţa, luni, o decizie definitivă în dosarul în care fostul deputat Cristian Rizea este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. La ultimele două termene, Rizea nu s-a prezentat, avocatul explicând că acesta se află în SUA.

685 afişări
Imaginea articolului Înalta Curte ar putea da o sentinţă în dosarul lui Cristian Rizea. Fostul deputat nu s-a prezentat la ultimele termene

Înalta Curte ar putea da o sentinţă în dosarul lui Cristian Rizea. Fostul deputat nu s-a prezentat la ultimele termene

La ultimul termen al procesului fostului deputat Cristian Rizea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), procurorii au cerut o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru fapte de corupţie, el fiind condamnat în primă instanţă la 4 ani şi 8 luni de închisoare.

Fostul deputat Cristian Rizea nu s-a prezentat la ultimul termen pentru ultimul cuvânt în faţa instanţei ÎCCJ. De altfel, nici la termenul anterior nu s-a prezentat acesta, apărătorul său explicând că se află în Statele Unite ale Americii la rude, deoarece are probleme cu banii.

În decembrie 2017, Cristian Rizea a fost condamnat în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Fostul deputat a fost trimis în judecată de DNA, în martie 2016, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, alături de omul de afaceri Lucian Colţea, care este cercetat pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani.

"În perioada septembrie - decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi", precizau la acel moment procurorii într-un comunicat de presă.

În anul 2009, parlamentarul ar fi primit 300.000 de euro pentru a interveni la cele două instituţii "astfel încât o persoană din familia lui Colţea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv ca omul de afaceri să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna", arăta DNA.

Potrivit procurorilor, Cristian Rizea ar fi încheiat patru contracte de împrumut false pentru a disimula provenienţa sumei. Ulterior, "în cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici", au explicat procurorii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici