Încă un bloc evacuat în Timişoara, după ce într-un apartament a făcut deratizare aceeaşi firmă folosită în imobilul în care trei persoane au murit

Încă un bloc de locuinţe din Timişoara a fost evacuat, luni seara, de autorităţi, după ce într-unul dintre apartamente s-ar fi făcut lucrări de dezinsecţie şi deratizare cu aceeaşi firmă care a făcut acţiunea şi în imobilul în care trei persoane au murit şi alte cîteva zeci au ajuns la spital.

1093 afișări
Imaginea articolului Încă un bloc evacuat în Timişoara, după ce într-un apartament a făcut deratizare aceeaşi firmă folosită în imobilul în care trei persoane au murit

Încă un bloc din Timişoara a fost evacuat, după ce într-un apartament s-a făcut deratizare

Potrivit reprezentanţilor ISU Timiş, măsura de evacuare completă a blocului de pe strada Vaida Voievod a fost luată preventiv, pentru efectuarea măsurătorilor în vederea identificării nivelului de substanţe periculoase.

„În urma identificării unui singur apartament, care a efectuat aceeaşi operaţiune de dezinsecţie şi deratizare cu aceeaşi firmă, s-a dispus evacuarea completă a blocului, ca măsură preventivă”, a anunţat ISU Timiş.

Uşa apartamentului în care s-a făcut deratizarea a fost sigilată cu bandă adezivă, iar cei 31 de locatari ai blocului au fost evacuaţi.

Conform reprezentanţilor ISU Timiş, în imobil se vor face măsurători ale nivelului de substanţe periculoase, iar în cazul îm care acesta va fi mare locatarii vor fi transportaţi spre alte spaţii de cazare.

Reprezentanţii ISU Timiş au anunţat luni că au depistat prezenţa unei substanţe neurotoxice la etajele trei şi patru ale blocului în care s-au înregistrat trei decese, după ce la sfârşitul săptămânii trecute s-a făcut o acţiune de dezinsecţie şi deratizare.

Potrivit acestora, au fost evacuaţi locatarii tuturor celor 200 de apartamente din imobil.

Un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie. Ministerul Sănătăţii a anunţat luni seara că alţi 12 copii şi 8 adulţi au fost internaţi în spital, aceştia fiind în stare bună, cu o evoluţie favorabilă.

În acest caz, autorităţile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Taguri:
bloc,
evacuat,
isu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici