Incidente la BAC 2019: Elevii unui liceu din Blaj au primit de DOUĂ ori subiectele greşite la proba de Limba română a Bacalaureatului

Elevii care au susţinut, luni, proba de Limba română a Bacalaureatului la Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain” din Blaj, judeţul Alba, au primit de două ori la rând subiecte greşite, motiv pentru care examenul s-a prelungit cu aproximativ 50 de minute, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1728 afișări
Imaginea articolului Incidente la BAC 2019: Elevii unui liceu din Blaj au primit de DOUĂ ori subiectele greşite la proba de Limba română a Bacalaureatului

Subiecte greşite la proba de Limba română a Bacalaureatului pentru candidaţii unui liceu din Blaj

La proba de Limba română a examenului de Bacalaureat organizată, luni, la Colegiul Naţional „Inochentie Micu Clain” din Blaj, judeţul Alba, absolvenţii profilului „uman” au primit o parte dintre subiectele care trebuiau repartizate la profilul „real”.

După ce greşeala a fost sesizată, s-au împărţit din nou subiectele, dar s-a făcut aceeaşi eroare.

Elevii care au susţinut examenul au spus că abia a treia oară au primit subiectele corecte pentru profilul lor, iar timpul de examinare a fost prelungit.

„În data de 01.07.2019, la proba scrisă Ea) - Limba şi literatura română, din cadrul examenului de bacalaureat naţional, sesiunea iunie-iulie 2019, la Centrul de Examen de la Colegiul Naţional <Inochentie Micu Clain> Blaj, imediat după ora 9.00 când au fost deschise plicurile cu subiecte în sălile de clasă unde candidaţii trebuiau să primească subiect pentru profilul umanist, Comisia din Centrul de Examen a constatat că aceşti candidaţi au primit subiect de profil real. În aproximativ 30 de minute din acel moment, Comisia a remediat total situaţia creată, distribuind candidaţilor subiectul corect şi corespunzător profilului”, a declarat, marţi, inspectorul general adjunct al ISJ Alba, Alexandru Dăncilă.

El a precizat că, din momentul distribuirii subiectului corect, timpul alocat rezolvării acestuia a fost de trei ore, conform metodologiei şi procedurilor în vigoare pentru organizarea examenului.

Dăncilă a mai anunţat că ISJ Alba a deschis o anchetă internă privind incidentul.

„La nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba s-a demarat o anchetă referitoare la acest caz şi de asemenea s-au luat măsurile corespunzătoare desfăşurării următoarelor probe de examen”, a declarat adjunctul ISJ Alba.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici