INCIDENTUL din Control Club. Reprezentant al localului: "Nu s-a prăbuşit tavanul clubului sau vreo parte din el"

Reprezentanţii Clubului Control din Bucureşti au revenit şi au dat detalii într-un text publicat pe o reţea de socializare privind incidentul petrecut miercuri seară în una dintre sălile localului: "Nu s-a prăbuşit tavanul clubului sau vreo parte din el".

1590 afișări
Imaginea articolului INCIDENTUL din Control Club. Reprezentant al localului: "Nu s-a prăbuşit tavanul clubului sau vreo parte din el"

INCIDENTUL din Control Club. : "Nu s-a prăbuşit tavanul clubului sau vreo parte din el"

Pe contul oficial de pe platforma Facebook al Control Club a fost încărcată o imagine care înfăţişează colţul de tavan reparat, reprezentanţii localului invitându-i pe curioşi să vadă cu ochii lor cum s-a intervenit.

"În urma ştirilor referitoare la incidentul de aseară am dori să facem următoarele precizări: NU s-a prăbuşit tavanul clubului sau vreo parte din el, au căzut tencuiala şi trei plăci decorative la intrarea în sala mică, în urma unei infiltraţii de apă. Informaţia că s-ar fi prăbuşit tavanul clubului este falsă. După acest eveniment, nu a continuat nicio petrecere, pentru că nu era nicio petrecere în sala în care s-a întâmplat incidentul. Sala a fost închisă pentru un timp, până cineva s-a urcat să verifice că nu mai poate să cadă nimic.

Aici se lucreaza de azi noapte, s-a izolat zona afectată şi s-a decopertat până la tavan şi zona din jur. La faţa locului au fost de dimineaţă atât ingineri structurişti cât şi o echipă de constructori. Nu sunt probleme structurale, tavanul este în regulă (alb, îl puteţi vedea în fotografia ataşată, nu este niciun pericol). Zona afectată de umezeală este de maxim un sfert din suprafaţa albă pe care o vedeţi. Sala de evenimente a clubului (Sala Berlin) nu a fost afectată deloc de acest eveniment. Noi suntem aici, totul este la vedere la faţa locului, oricine poate să vină să vadă cu ochii lui.

Este un incident nefericit, dar siguranţa a fost întotdeauna o prioritate pentru noi, în care investim în permanenţă", spun cei de la Clubul Control.

Joi dimineaţă, pe o reţea de socializare au circulat mesaje şi fotografii privind faptul că o porţiune din tavanul Control Club din Bucureşti s-a prăbuşit, miercuri seară.

"Control Club, ce facem aici? E inacceptabil! Cade tavanul şi continuaţi să ţineţi clubul deschis? Interziceţi oamenilor să facă poze, măturaţi repede şi continuaţi programul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, lăsând oamenii să intre într-un club în care tocmai a căzut o parte din tavan?? Nu îl închideţi şi-l băgaţi imediat în reparaţii? Vrem să avem oameni care mor iar în cluburi prin Bucureşti? E o iresponsabilitate enormă din partea voastra, ruşine! - la Control Club", a comentat pe o reţea de socializare Sonia Nedea.

Nu s-au înregistrat victime, cei mai mulţi clienţi fiind la ora respectivă în afara camerei în care a avut loc incidentul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici