Înfiinţarea Parchetului European, adoptată de către Comisia Juridică a Senatului. Ce competenţe va avea instituţia

Comisia Juridică a Senatului a adoptat, marţi, în unanimitate, propunerea CE de înfiinţare a Parchetului European, care să facă cercetări şi urmăriri penale, dar să aibă şi competenţa de a trimite în judecată, în statele membre, persoanele învinuite de infracţiuni ce afectează bugetul UE.

568 afișări
Imaginea articolului Înfiinţarea Parchetului European, adoptată de către Comisia Juridică a Senatului. Ce competenţe va avea instituţia

Înfiinţarea Parchetului European, adoptată de către Comisia Juridică a Senatului. Ce competenţe va avea instituţia (Imagine: Bogdna Maran/ Mediafax Foto)

Totodată, potrivit unui comunicat remis agenţiei MEDIFAFAX, Comisia Juridică a Senatului a adoptat propunerea de Regulament privind îmbunătăţirea activităţii Eurojust - instituţie care are misiunea de a susţine şi consolida coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţionale de cercetare şi urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre sau care impun urmărirea penală pe baze comune, prin operaţiuni întreprinse de autorităţile statelor membre şi de Europol şi prin informaţii furnizate de acestea.

În comunicat se precizează că propunerea de Regulament al Consiliului Uniunii Europene de instituire a Parchetului European îşi găseşte temeiul în prevederile articolului 86 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, potrivit cărora, pentru combaterea infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, Consiliul poate institui un Parchet European.

Parchetul European are, potrivit comunicatului, competenţa de a cerceta, de a urmări şi de a trimite în judecată - acolo unde este cazul, cu colaborarea Europol - autorii şi coautorii infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Procurorii europeni delegaţi nu pot fi aleşi decât dintre procurorii naţionali, care au dobândit statutul de procuror conform dreptului naţional, se menţionează în comunicat.

"În cazul în care cercetările Parchetului European implică persoane care beneficiază de anumite privilegii/imunităţi potrivit legii naţionale/UE, iar aceasta constituie un obstacol în calea efectuării cercetărilor, Parchetul European formulează o cerere scrisă şi motivată pentru ridicarea privilegiilor/imunităţii, potrivit procedurii prevăzute de legislaţia naţională/UE", se mai arată în comunicat.

La 17 iulie 2013, Comisia Europeană a adoptat pachetul EPPO/EUROJUST, care cuprinde Propunerea de Regulament al Consiliului privind instituirea Biroului Procurorului European şi Propunerea de Regulament al PE şi al Consiliului privind Eurojust.

Obiectivele propunerii de regulament privind Parchetul European constau în crearea, pentru prima dată, a unei entităţi care va avea competenţele şi resursele necesare pentru a cerceta, a urmări penal şi a trimite în judecată persoanele învinuite de săvârşirea infracţiunilor de fraudă sau de alte activităţi ilicite care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, atât la nivel naţional, cât şi transfrontalier.

Alte obiective ţin de constituirea unui organism veritabil de cercetare şi urmărire penală, capabil să acţioneze în mod uniform la nivelul întregii Uniuni şi mărirea gradului de responsabilizare în ceea ce priveşte urmăririle penale la nivelul UE, Parchetul European, deşi va fi pe deplin independent, urmând a răspunde în faţa instituţiilor Uniunii, a Parlamentului European şi a parlamentelor naţionale, precum şi a Consiliului şi Comisiei Europene, prin prezentarea de rapoarte anuale de activitate.

Potrivit sursei, un alt obiectiv este îmbunătăţirea nivelului de protecţie a persoanelor implicate în cercetările penale, cu asigurarea unui nivel înalt de protecţie a drepturilor persoanelor fizice şi ale societăţilor implicate în cercetări şi urmăriri penale referitoare la fraude.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici