Înmormântarea lui Dumitru Sechelariu: Peste 7000 de persoane au participat la funeraliile fostului primar al Bacăului - FOTO

Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu a fost înmormântat, marţi, în prezenţa a peste 7.000 de persoane, cortegiul funerar oprindu-se, în drum spre cimitir, şi în faţa primăriei, unde autorităţile i-au adus un ultim omagiu fostului edil.

6942 afișări
Imaginea articolului Înmormântarea lui Dumitru Sechelariu: Peste 7000 de persoane au participat la funeraliile fostului primar al Bacăului - FOTO

Înmormântarea lui Dumitru Sechelariu: Peste 7000 de persoane au participat la funeraliile fostului primar al Bacăului (Imagine: Liviu Maftei/Mediafax Foto)

Slujba religioasă, oficiată de şapte preoţi, a avut loc la Academia de Tenis EMD, care aparţine familiei Sechelariu. Cortegiul funerar a pornit spre cimitirul central din Bacău, cei aproximativ trei kilometri fiind străbătuţi în două ore.

Pe traseu, cortegiul a oprit atât în centrul municipiul Bacău, la statuia lui Ştefan cel Mare, cât şi în faţa primărie din localitate. Aici, managerul public al primăriei i-a adus un ultim omagiu celui care a condus primăria în perioada 1996-2004, fiind depusă şi o coroană de flori.

TITLURILE ZILEI

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Dumitru Sechelariu a ajuns apoi la cimitirul central din Bacău, unde peste 7.000 de oameni au fost prezenţi la slujba de înmormântare. La funeralii au luat parte şi apropiaţi ai lui Sechelariu din lumea fotbalului, printre care Gigi Becali şi Gheorghe Chivorchian.

Fostul primar al Bacăului Dumitru Sechelariu, în vârstă de 55 de ani, a încetat din viaţă sâmbătă, la o clinică din Viena.

În 31 ianuarie, el fusese internat la un spital din Iaşi, cu afecţiuni la coloana vertebrală, fiind în imposibilitatea de a se deplasa, afirmau surse medicale. Ulterior, el a fost tranferat la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. la cererea femiliei, fostul primar a fost transferat la o clinică din Viena.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului primar a fost adus, duminică, la Bacău, fiind depus la Academia de tenis EMD, înfiinţată de Dumitru Sechelariu.

În februarie 2010, fostul primar Dumitru Sechelariu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, după ce a suferit un preinfarct. După câteva zile, Dumitru Sechelariu a fost reţinut de procurorii DNA într-un caz de corupţie, în aceeaşi zi făcându-i-se rău şi ajungând la Spitalul Judeţean Bacău, unde a fost internat sub pază.

Dumitru Sechelariu fusese reţinut în cazul directorului SC Transport Public SA Bacău Iuliean Şuţu, acuzat că a oferit unor denunţători bani pentru a interveni pe lângă judecători ai Curţii de Apel Bacău în scopul pronunţării unei sentinţe favorabile în dosarul privind un litigiu comercial. Ulterior, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare a fostul edil băcăuan.

În iunie 2005, fostul primar al Bacăului a fost arestat, fiind cercetat în legătură cu mai multe afaceri referitoare la schimburi şi achiziţii de terenuri, precum şi la atribuirea unor lucrări. Astfel, în perioada februarie 2000 - mai 2004, Consiliul Local Bacău a acceptat 179 de schimburi de teren, suprafaţa totală de care au beneficiat Sechelariu - prin firmele Letea SA, Selena SRL, Deşteptarea SA - şi alte 15 persoane fizice şi juridice fiind de 79.744 de metri pătraţi, primiţi din proprietatea Consiliului Local (CL) Bacău, afimau procurorii anticorupţie.

Din totalul suprafeţei de teren cedate la schimb de CL Bacău (108.299 de metri pătraţi, în valoare de peste 77 miliarde de lei fără a include terenurile pentru care nu există evaluare), Sechelariu şi societăţile comerciale Letea SA, Selena SRL şi Deşteptarea SA - la care acesta era acţionar - au beneficiat de 57.979 de metri pătraţi, valorând aproximativ 40,6 de miliarde de lei, susţineau anchetatorii.

Şi la vremea respectivă, la două zile după ce a fost încarcerat, lui Sechelariu i s-a făcut rău, acuzând dureri puternice în piept şi fiind dus la Spitalul Universitar din Bucureşti.

Dumitru Sechelariu a fost primar al Bacăului, din partea PSD, în perioada 1996-2004.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici