Intervenţie contracronometru în Alba: Doi copii surprinşi de ape pe malul unui râu | FOTO

O intervenţie dificilă şi contracronometru a pompierilor din Alba a avut loc, marţi dimineaţă, pe râul Sebeş, pentru salvarea a doi copii aflaţi în pericol să cadă în apă. Copiii se jucau pe malul unui râu când au fost surprinşi de ape şi s-au urcat într-un copac, de unde au sunat pompierii.

275 afişări
Imaginea articolului Intervenţie contracronometru în Alba: Doi copii surprinşi de ape pe malul unui râu | FOTO

Intervenţie contracronometru în Alba: Doi copii surprinşi de ape pe malul unui râu

Pompierii din Sebeş, judeţul Alba, au intervenit, marţi dimineaţa, pentru salvarea unor copii aflaţi în pericol să cadă în râu.

Potrivit ISU Alba este vorba despre un băiat de 11 ani şi o fetiţă în vârstă de 13 ani care au fost surprinşi de creşterea debitului de apă, după evacuarea controlată din barajul Petreşti, în timp ce se aflau la joacă pe malul râului.

„Este vorba de un băiat de 11 ani şi o fată de 13 ani care erau la joacă pe malul râului Sebeş. În momentul în care se aflau în apropierea albiei râului, din cauza faptului că a crescut debitul foarte mult ca urmare a deversării controlate a barajului de la Petreşti, minorii au fost surprinşi şi s-au urcat în copaci. Băiatul a reuşit să sune la 112 pentru alertarea forţelor de intervenţie”, a declarat maiorul Ovidiu Costea, de la ISU Alba.

După salvare, cei doi copii au fost duşi la CPU Sebeş.

Fata are o uşoară hipotermie, echimoze şi escoriaţii la braţe, iar băiatul a suferuit un atac de panică.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici