Ioan Botiş, la Parchetul instanţei supreme în dosarul privind conflictul de interese

Ioan Nelu Botiş s-a prezentat, joi, la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care Agenţia Naţională de Integritate a solicitat cercetarea fostului ministru al Muncii pentru conflict de interese.

439 afișări
Imaginea articolului Ioan Botiş, la Parchetul instanţei supreme în dosarul privind conflictul de interese

Ioan Botiş (Imagine: Theodor Pana/Mediafax Foto)

Fostul ministru al Muncii nu a vrut să facă declaraţii la intrarea în sediul Parchetului instanţei supreme, spunând doar că va da mai multe informaţii după discuţia cu procurorii.

Surse judiciare au delalrat pentru MEDIAFAX că Ioan Botiş s-a prezentat la Parchetul instanţei supreme în dosarul în care Agenţia Naţională de Integritate a solicitat cercetarea fostului ministru al Muncii pentru conflict de interese, cauza fiind în faza actelor premergătoare.

TITLURILE ZILEI

Ioan Nelu Botiş a demisionat în 20 aprilie 2011 din funcţia de ministru al Muncii în contextul scandalului legat de angajarea soţiei sale în proiectul european "Şansa la demnitate".

Cu o zi înainte, Botiş anunţase că soţia sa se va retrage din funcţia de consilier în proiectul derulat de Asociaţia "Parteneriat Euractiv" Bistriţa şi că niciunul dintre ei nu a avut vreodată calitatea de fondator sau de membru al asociaţiei.

Scandalul privind proiectul "Şansa la demnitate" derulat de Asociaţia Parteneriat Euro-Activ din Bistriţa a izbucnit în luna aprilie 2011. Presa a relatat că soţia ministrului Botiş este implicată într-un proiect european finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Autoritatea de Management a acestuia fiind în subordinea Ministerului Muncii.

Imediat, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a reclamat pe Botiş la Parchet pentru conflict de interese.

Pe lângă ANI, şi Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) s-a autosesizat după articolele din media legate de un posibil conflict de interese în care s-ar afla Ioan Nelu Botiş.

AMPOSDRU preciza, în 19 aprilie, că proiectul "Şansa la demnitate în care era consilier soţia lui Ioan Botiş are o valoare de 2.130.890 de lei şi că nu a fost depusă nicio cerere de rambursare.

Proiectul a fost aprobat spre finanţare la 1 octombrie 2010, iar contractul de finanţare a fost semnat la 27 octombrie 2010. Conform acordului de delegare, proiectul se afla în monitorizare la organismul intermediar regional POSDRU Nord-Vest şi a primit prefinanţare la 29 noiembrie 2010.

Soţia fostului ministru al Muncii Ioan Botiş, Ligia Botiş, a "prezentat o situaţie care nu corespunde realităţii" în CV-ul depus pentru a fi parte a proiectului european "Şansa la demnitate", au descoperit inspectorii DLAF, motiv pentru care aceştia au sesizat Parchetul.

Reprezentanţii Departamentului de Luptă Antifraudă au comunicat, la solicitarea MEDIAFAX, că cei care au verificat modul în care a fost derulat proiectul "Şansă la demnitate" al Asociaţiei Parteneriat Euro-Activ Bistriţa au descoperit "posibile infracţiuni legate de modul de obţinere a fondurilor europene". Mai mult, DLAF susţinea că aceste posibile infracţiuni au fost săvârşite de "persoanele responsabile cu furnizarea documentelor necesare pentru dovedirea eligibilităţii proiectului".

"Aceste persoane au prezentat situaţii care nu corespund realităţii, creând aparenţa îndeplinirii unor condiţii obligatorii pentru obţinerea finanţării din bugetul UE", au comunicat reprezentanţii DLAF la cererea MEDIAFAX.

Pe lângă DLAF, şi Autoritatea de Management a POSDRU a făcut propria verificare a modului în care s-a derulat proiectul, ajungând la o concluzie similară: există indicii că a fost încălcat un articol din Legea 78 din 2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie aproape similar celui indicat de DLAF, fapta pedepsindu-se exact la fel. În plus, în urma anchetei AM POSDRU i-a cerut ONG-ului beneficiar să returneze finanţarea de 639.267 de lei, singurii bani primiţi pentru acest proiect, aici fiind incluşi şi cei 8.000 de euro primiţi de Ligia Botiş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici