Ioan Mang îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, răspunzând unei întrebări, că îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat.

789 afișări
Imaginea articolului Ioan Mang îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat

Ioan Mang îi va da în judecată pe cei care îl acuză de plagiat (Imagine: Silviu Matei/Mediafax foto)

Ioan Mang a spus că îi este atribuit în mod eronat un plagiat după lucrarea profesorului Eli Biham.

"S-a venit cu un document, cu o anumită lucrare care îmi este atribuită şi nu este a mea, este plagiat. Şi eu, dacă trimit o lucrare a cuiva astăzi şi scriu numele domnului Boc pe ea, sigur va fi plagiat", a afirmat Mang.

Potrivit ministrului Educaţiei, acuzaţia de plagiat care i s-a adus reprezintă "expresia unor lupte politice" şi "un atac dur la adresa Guvernului USL".

TITLURILE ZILEI

Întrebat dacă îi va da în judecată pe cei care au lansat acuzaţiile de plagiat la adresa lui, Mang a răspuns: "Sigur că da".

PDL a cerut, miercuri, demisia ministrului Educaţiei, Ioan Mang, "pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină", după cum a declarat, miercuri, preşedintele PDL, Emil Boc.

Boc a prezentat, într-o conferinţă de presă, un articol al actualului ministru al Educaţiei pe care acesta l-ar fi publicat în 2003 la Craiova şi care, conform PDL, reprezintă "în integralitate o copie a unui alt articol ştiinţific al unor autori japonezi".

"Demisia este necesară şi evidentă. Este inadmisibil să ai în fruntea Ministerului Educaţiei un om care din nefericire a fost promovat pe bază de plagiat", a spus Emil Boc.

În replică, Ioan Mang a spus despre acuzaţia de plagiat că este "o acţiune politică", al cărei scop ar fi crearea de haos în sistemul de învăţământ.

"Nu e vorba de niciun plagiat. Este vorba de teama unora care au patronat acest minister că au pierdut controlul asupra lui şi, într-adevăr, l-au pierdut. (...) De fapt, scopul lor este unul singur: să creeze haos în sistemul educaţional cu două săptămâni înainte de a începe bacalaureatul special şi cu o lună înainte de a începe examenul de bacalaureat. Categoric, este o acţiune politică", a declarat Mang, la România TV.

Verificarea în acest caz este făcută de Comisia de Etică de la Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.

Sesizările, care au fost primite în data de 9 mai, îi vizează atât pe ministrul Educaţiei, cât şi pe soţia acestuia, au precizat reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS).

Ele au fost depuse de preşedintele Asociaţiei pentru Educaţie şi Cercetare EDU CER, Ştefan Vlaston, au precizat sursele citate.

Termenul legal pentru rezolvarea unei sesizări este de 90 de zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici