Video Iohannis: Acum un an, Guvernul pesedist şi-a atacat propriii cetăţeni, trebuie văzut cine a dat comanda politică. Sper ca de data asta să se abţină de la acţiuni de forţă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, referitor la protestul anunţat în Piaţa Victoriei, că se aşteaptă ca de data asta Guvernul să se abţină de la acţiuni de forţă şi să facă doar ceea ce trebuie să facă, adică să păstreze ordinea. Şeful statului a amintit de violenţele de anul trecut.

789 afișări

"Este 10 august, acum un an de zile s-a întâmplat ceva ce a început foarte frumos, românii au venit să demonstreze paşnic, după aceea am intrat într-una dintre marile tragedii post-decembriste. Guvernul pesedist şi-a atacat propriii cetăţeni cu bâte, cu gaze lacrimogene, români care au demonstrat paşnic au fost atacaţi de Guvernul României. Eu nu-mi doresc să se mai întâmple aşa ceva niciodată, este clar că evenimentele de anul trecut din 10 august trebuie elucidate, trebuie văzut cine a dat comanda politică pentru aşa ceva, ceva inimaginabil", a declarat Klaus Iohannis.

Şeful statului a lansat şi un apel către guvernnaţi.

"Îmi doresc tare mult ca, dacă astăzi are o loc o manifestare de comemorare a ceea ce s-a întâmplat anul trecut, îmi doresc să fie frumoasă, paşnică, sper foarte mult ca de data asta Guvernul să se abţină de la acţiuni de forţă şi să nu facă decât ceea ce trebuie să facă, să păstreze ordinea cu calm", a conchis Iohannis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici