Iohannis, despre tergiversarea legilor justiţiei: Sub conducerea acestui Dragnea se legiferează prost - Mediafax

Iohannis, despre tergiversarea legilor justiţiei: Sub conducerea acestui Dragnea se legiferează prost

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că sub conducerea lui Liviu Dragnea se legiferează prost, motiv pentru care a folosit toate pârghiile constituţionale pentru a îndrepta legile justiţiei.

943 afişări

Imaginea articolului Iohannis, despre tergiversarea legilor justiţiei: Sub conducerea acestui Dragnea se legiferează prost

Iohannis, despre tergiversarea legilor justiţiei: Sub conducerea acestui Dragnea se legiferează prost

"Nu tergiversez. Îmi exercit prerogativele constituţionale şi trebuie să fac acest lucru, fiindcă sub conducerea acestui Dragnea se legiferează prost, iar în continuare o să fac exact ce scrie în Constituţie. Sunt preşedintele care respect într-adevăr Constituţia, voi folosi instrumentele constituţionale în continuare", a spus preşedintele Klaus Iohannis, întrebat dacă amână intenţkionat aplicarea legilor Justiţiei prin sesizarea Curţii Constituţionale.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că nu va impune Guvernului nimic în ceea ce priveşte o posibilă ordonanţă de urgenţă pentru modificarea codurilor penale, dar spune că aşteaptă ca fiecare din partid, indiferent de funcţie, să facă în aşa fel încât PSD să îşi respecte promisiunile.

 

"Nu o să impun premierului nimic. Fiecare în funcţia pe care o deţine are responsabilităţi şi decizii. Ce ţine de Parlament şi decizia politică, sunt lucruri rezolvate. Decizia politică a fost asumată, cu calendar asumat public, Parlamentul a adoptat legea. Ca şi partid, de aici încolo, să vedem cum sunt lucrurile. Contestări, ei vor să întindă perioada de intrare în vigoare, în speranţa restauraţiei, pentru că abuzuri sunt şi acum, şi acum sunt presiuni şi ameninţări să facă denunţuri. Ce vor face partenerii din Coaliţie, vom discuta cât de curând, mâine, poimânie ne întâlnim, nu plec nicărieri. Aştept ca toţi colegii, indiferent de funcţii, să facă ce e de făcut pentru ca obiectivele asumate, prezentate în 2016 să fie îndeplinite" a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

Codul Penal şi cel de Procedură Penală au fost adoptate în Parlament, dar au fost atacate la CCR. Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, dezbaterea pe 25 septembrie a sesizării de neconstituţionalitate depusă de şeful statului Klaus Iohannis asupra proiectului care modifică Codul de procedură penală.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
IOHANNIS ,
CODURI PENALE ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.