Iohannis: E inadmisibil ca în 2018 capitala Moldovei să nu fie legată de vestul ţării prin autostradă

Candidatul ACL la Preşedinţie Klaus Iohannis a declarat, duminică, la Iaşi, că Moldova trebuie să fie legată de vestul ţării printr-o autostradă, precizând că este inadmisibil ca în 2018, când România sărbătoreşte o sută de ani de la Marea Unire, să nu fie finalizat acest proiect.

Imaginea articolului Iohannis: E inadmisibil ca în 2018 capitala Moldovei să nu fie legată de vestul ţării prin autostradă

Klaus Iohannis (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Klaus Iohannis a declarat la Iaşi, în faţa câtorva sute de membri şi simpatizanţi ai PNL şi PDL, că Moldova trebuie să fie legată printr-o autostradă de vestul ţării, el afirmând că "proiectul nu este un lucru prea mare, ci prea puţin, pentru că e de la sine înţeles că trebuie să se întâmple”.

"Este inadmisibil ca în 2018, când sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire, capitala Moldovei să nu fie legată de vestul ţării”, a spus Iohannis.

Liderul PNL Klaus Iohannis a mai spus că, după ce va câştiga alegerile prezidenţiale, ACL ar trebui să guverneze zece ani, el condiderând că 2014 este anul schimbării în politica românească.

"Nu vrem să câştigăm doar prezidenţialele, ci să guvernăm cel puţin zece ani, pentru a face România mai bună. Am dovedit că se poate face la Sibiu, unde am adus investiţii şi am coborât şomajul de la 12 la sută spre zero. Voi dovedi că se poate în toată România. Zece ani de guvernare de dreapta este obiectivul meu”, a spus Klaus Iohannis.

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a participat, duminică, la Teatrul Naţional din Iaşi, la o întâlnire cu membrii şi simpatizanţii ACL, la care au fost majoritatea liderilor PNL şi PDL.

Tot duminică, la Iaşi, are loc o întâlnire comună a grupurilor parlamentare PNL şi PDL, pentru a stabili priorităţile legislative ale ACL în viitoarea sesiune parlamentare, care începe luni. La şedinţă sunt aşteptaţi peste o sută de senatori şi deputaţi ai PNL şi PDL.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici