Iohannis, întâlnire la New York cu Igor Dodon: Este important de evitat orice soluţie care implică federalizarea Republicii Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o scurtă întrevedere la la New York cu Igor Dodon. Şeful statului român i-a transmis acestuia că integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate pentru el, informează Administraţia Prezidenţială.

1082 afișări
Imaginea articolului Iohannis, întâlnire la New York cu Igor Dodon: Este important de evitat orice soluţie care implică federalizarea Republicii Moldova

Iohannis, întâlnire la New York cu Igor Dodon: Este important de evitat orice soluţie care implică federalizarea Republicii Moldova

Întâlnirea cu preşedintele Republicii Moldova a avut loc, miercuri, în marja participării la segmentul de nivel înalt a celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Preşedintele Iohannis a subliniat în cadrul întrevederii că, din perspectiva României, drumul european al Republicii Moldova, pe care Bucureştiul îl susţine cu fermitate, este singura opţiune de natură să aducă prosperitate cetăţenilor săi, transmite Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă remis, joi, MEDIAFAX.

TITLURILE ZILEI

Şeful statului român a mai evidenţiat importanţa menţinerii şi dezvoltării Parteneriatului Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, ca relaţie specială, strategică şi care trebuie să aibă permanent substanţă.

„În acest context, Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat sprijinul extrem de consistent pe care România l-a acordat şi îl acordă Republicii Moldova prin proiectele strategice de interconectare şi prin proiectele cu impact social pozitiv şi asupra nivelului de trai al cetăţenilor, finanţate şi derulate de ţara noastră. În acelaşi timp, Preşedintele României a făcut apel la valorificarea în plan pozitiv a patrimoniului comun de istorie, cultură şi limbă română, care nu pot şi nu trebuie în niciun caz să fie negate sau instrumentate politic în Republica Moldova”, potrivit sursei citate.

Klaus Iohannis a abordat şi tema conflictului transnistrean, făcând trimitere la unele iniţiative recente. Şeful statului român a arătat că ţara noastră este direct interesată de evoluţiile privind acest dosar, având în vedere interesele de securitate ale României. Prin urmare, Iohannis a subliniat că din perspectiva României, care sprijină soluţionarea acestui conflict cu respectarea frontierelor internaţional recunoscute ale Republicii Moldova, este important de evitat orice soluţie care implică federalizarea Republicii Moldova sau altă formulă, care ar afecta vectorul său pro-european.

„Nu în ultimul rând, Preşedintele României a subliniat în discuţia cu Preşedintele Republicii Moldova importanţa sprijinirii eforturilor actualului Guvern de la Chişinău pentru reformarea, europenizarea şi eficientizarea administraţiei, justiţiei şi a altor sectoare”, mai arată sursa menţionată.

La rândul său, Igor Dodon a evidenţiat la rândul său că susţine Parteneriatul Strategic dintre România şi Republica Moldova, care este foarte important, şi a arătat că integrarea europeană a Republicii Moldova este o prioritate pentru domnia sa.

Totodată, Dodon a dat asigurări că nu se intenţionează federalizarea Republicii Moldova ca element în cadrul soluţionării conflictului transnistrean, formula avută în vedere fiind cea a unui statut special, conchide comunicatul de presă.

Taguri:
iohannis,
dodon,
moldova

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici