ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Capcanele nostalgiei, care i-a reînviat, dar i-a şi distrus pe ţărănişti

Acum o jumătate de veac, la cîţiva ani după eliberarea deţinuţilor politici din temniţe, Securitatea nu mai avea altceva de făcut, decît să-i supravegheze pe aceştia. Măsura în care majoritatea se adaptaseră, odată eliberaţi într-o lume devenită cu totul străină, după ce un deceniu şi jumătate ei îşi petrecuseră departe de ea, între gratii, era dezamăgitoare – mai ales în rîndurile foştilor ţărănişti şi a legionarilor.

1662 afişări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Capcanele nostalgiei, care i-a reînviat, dar i-a şi distrus pe ţărănişti

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea | Capcanele nostalgiei, care i-a reînviat, dar i-a şi distrus pe ţărănişti

Aceştia refuzau ”reeducarea”, transformarea în ”oameni noi”. Primii, peferau cu obstinaţie să trăiască în trecut şi să respire aceleaşi valori. Precum democraţia şi libertatea. De aceea, ordinele Securităţii erau clare: fiţi cu ochii pe ei! 

 

”Ultima carte nu a fost jucată!”

O notă din 25 noiembrie 1967 sintetiza lipsa de adaptare la realitatea ”transformării socialiste” a societăţii, în mediile foştilor ţărănişti, analizînd mai multe afirmaţii ale acestora, consemnate în note informative ale unora dintre ei, recrutaţi ca turnători. Peste tot se menţiona tendinţa de relaure a legăturilor dintre ei, subliniindu-se doar substratul politic, fără a se menţiona nevoia strict umană a acestor paria ai societăţii: într-o realitate pe care nu o mai înţelegeau şi care nici ea nu-I accepta, singurul loc în care se simţeau bine era alături de cei asemenea lor, ”foştii” eliberaţi din închisoare.

Mediile foştilor deţinuţi politici erau socotite de Securitate cele mai nocive şi periculoase, deşi nota dominantă a acestor întîlniri era îndeosebi nostalgia.

Securitatea arăta, într-un raport înaintat Comitetului Central al Partidului în noiembrie 1967 că ”materialele obţinute de organele noastre arată că, în ultimul timp, unele elemente ce au deţinut funcţii în P.N.Ţ. şi au fost şi condamnate pentru activitate contrarevoluţionară şi-au intenslflcat activitatea, mai ales pe linia reluării legăturilor, spre a se informa reciproc despre situaţia şi poziţia a fiecăruia. Cu ocazia întîlnirilor pe lîngă faptul că discută duşmănos la adresa politicii şi statului nostru, se încurajează reciproc, exprimîndu-se că fostul P.N.Ţ. "va mai avea un rol de jucat in viaţa politică a ţarii" sau că ”ultima carte nu a fost jucată”.

Apoi, sînt enumerate mai multe ”scenarii”, luate în considerare pentru revenirea ţărăniştilor în viaţa politică. Ei erau şi se simţeau nişte marginali, aşa că asemenea scenarii aveau sens, măcar pentru păstrarea umanităţii şi a speranţei în fiecare dintre aceştia, într-o lume pe care nu o înţelegeau şi care, la rîndul ei, nu-i accepta. La urma urmei, după un deceniu şi jumătate de temniţă, arătau, se purtau şi vorbeau ca nişte spectre. Aşa că se refugiau în scenarii aparent nerealiste, părea că trăiesc în himere. Unii sperau într-un război ”eliberator”: ”fără război conflictul ideologic între capitalism şi comunism nu-şi poate găsi nici echilibrul şi nici rezolvarea", afirma unul, susţinînd că ”ruşii nu vor mai putea evita războiul şi odată ajunşi la confruntare, s-a zis cu comunismul".

Spre deosebire de el, un alt fost ţărănist afirma că nu războiul va face "revenirea la putere" a fostului P.N.Ţ., ci aceasta va veni ca rezultat al evoluţiei ”politicii actuale”, care ”va permite libertatea de a participa la alegeri” a partidului. Astfel încît, ”trebuie să ştim exact unde sîntem şi ce avem de făcut, în clipa în care comuniştii ne vor da libertate politică". Cel din urmă, Alexandru Bratu, fost şef al Tineretului ţărănist din Moldova, arăta că "în principiu nu trebuie să fim de rea credinţă şi să negăm realizările comuniştilor. Nu am avea decît de pierdut. Să recunoaştem ce au făcut bun, dar să convingem lumea că noi vom realiza mai mult".

Autor al unor ”scrieri cu conţinut duşmănos pe care intenţionează să le difuzeze şi legăturilor sale”, adevărate viitoare proiecte de guvernare ale unui partid pe care Securitatea şi comuniştii îl voiau scos din istorie, Alexandru Bratu a rămas în atenţia Securităţii, care l-a şi arestat în 1974, pentru că nu renunţa la vise şi devenise de-a dreptul contagios. Eliberat în 1977 la presiunea americanilor, după trei ani de detenţie din condamnarea de zece, a fost lăsat să plece în SUA – visele sale erau ”indezirabile” în România.

 

Ţărăniştii ardeleni, cu ochii spre Vatican

Un segment distinct între ţărănişti îl reprezentau cei proveniţi din Ardeal. Ţărăniştii ardeleni erau strîns legaţi în continuare de Biserica Unită cu Roma, aflată şi ea în clandestinitate, ceea ce-I făcea în ochii Securităţii de două ori periculoşi: ”Unele elemente duşmănoase din fostul P.N.Ţ., mai ales din diverse localităţi din Transilvania, acordă o importanţă deosebită cultului greco-catolic, apreciind că acesta ar fi o forţă pe care s-ar putea baza "acţiunile lor viitoare".

Ţărăniştii ardeleni socoteau că e un moment propice pentru readucerea în legalitate a cultului Greco-catolic, avînd în vedere faptul că "întotdeauna greco-catolicii ar fi luptat pentru românism şi Romînia", iar autorităţile în acele momente pregăteau sărbătorirea cu fast a semicentenarului Unirii.

Contexul era deci favorbail, o asemenea decizie, socoteau ei, ”s-ar încadra în prezent în politica de respectare a drepturilor naţionale”, pentru că statul n-ar mai putea duce o politică a "inegalităţii" în drepturi a "elementului romînesc" cu naţionalităţile conlocuitoare, ale căror culte sunt recunoscute: ”în aceeaşi idee, în discuţiile pe care le poartă cu legăturile sale, un fost membru în comitetul judeţean P.N.Ţ.-Cluj lansează zvonuri în virtutea cărora problema cultului greco-catolic ar fi pe cale de rezolvare şi că, în această direcţie, ar fi avut deja loc tratative intre guvernul nostru şi Vatican”.

Era doar un vis: biserica Greco-catolică n-a revenit în legalitate decît odată cu PNŢ-ul, în momentul în care regimul communist se prăbuşise.

 

Nostalgia – capcana istoriei şi sfîrşitul ţărăniştilor

Ţărăniştii care erau încă tineri la eliberare s-au arătat printre cei mai activi, odată ieşiţi din temniţe – ei nu acceptau înfrîngerea, nu-şi asumau destinul de marginali ai istoriei.

Fostul preşedinte al Tineretului national-ţărănesc, Ioan Bărbuş era cel ce socotea că "ultima carte n-a fost încă jucată şi este bine ca toţi membrii P.N. T. să fie uniţi, şi să se ajute, să ţină legătura între ei, să ştie unul de celălalt, să ştie ce face, unde s-a stabilit şi ce lucrează". De altfel, ”în ce-l priveşte, Bărbuş dă o deosebită importanţă păstrării acestor legături, precum şi prelucrării şi instruirii celor cu care vine în contact.

Preocupat de viitorul P.N.Ţ.-ului (cuvîntul e marcat cu ghilimele în raportul Securităţii – n.n.), Bărbuş recomandă ca, în timp, să se realizeze atragerea de noi membri”. El îndemna ”legăturile” (în genere, foşti conducători P.N.Ţ. şi condamnaţi), ”să se comporte de aşa natură la locul de muncă şi în societate”, încît să-şi cîştige prestigiu şi respect, în aşa fel ca, dacă se va pune problema "alegerilor libere, să nu mai fie doar o mînă de oameni, ci să aibă şi adeziunea celor în rîndul cărora şi-au făcut popularitate”.

Dar Securitatea a avut arme, cu care a preîntîmpinat o asemenea acţiune: despre mulţi dintre ţărănişti, informatorii ei au răspîndit fie zvonuri potrivit cărora erau nişte foşti ”terorişti periculoşi”, fie că erau ”turnători” ai ei, astfel încît în gerere erau evitaţi de restul lumii, trăind în ”bula” lor, unde îşi imaginau tot felul de posibile scenarii, prin care trecutul poate fi reînviat.

Dar reînvierea acestui trecut s-a întîmplat în decembrie 1989, iar foştii deţinuţi politici, vocile conştiinţei, care au întreţinut mici focare de civilitate într-o Românie totalitară, au cîştigat, în raport cu o istorie ostilă. Ei n-au refuzat, cu toată realitatea contrîngătoare din jur să creadă şi să profeseze libertatea şi Pronia i-a răsplăit, pe unii din ei.

Ioan Bărbuş, de pildă, a ajuns senator ţărănist, luîndu-I locul în Senatul României în 21 noiembrie 1995 Seniorului Corneliu Coposu, după decesul acestuia. Mulţi dintre foştii ţărănişti au avut norocul să vadă renaşterea partidului national ţărănesc, iar unii au trăit cît să vadă şi tragedia recăderii lui în istorie, De astă dată, istoria lor le devenise o povară: fără ştiinţa de a privi spre viitor, hrănindu-se doar cu nostalgie şi neavînd decît puterea de a-şi promova unii altora proprii lor urmaşi biologici (singurii în care au avut şi aveau încrdere din anii ”ilegalităţii”), bătrînii lideri ţărănişti şi-au văzut partidul reintrînd în istorie, de astă dată una lipsită glorie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici