Istoricul Marius Oprea: STS-ul este fosta unitate ”R” a Securităţii, apărută pe 18 decembrie 1992

Istoricul Marius Oprea scrie pe Facebook, în contextul cazului Caracal, că Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este o urmare a Securităţii, care rezolvă orice cauză numai în situaţiile în care ”se schimbă datele problemei”, adică cei protejaţi sunt persoane foarte importante.

2357 afișări
Imaginea articolului Istoricul Marius Oprea: STS-ul este fosta unitate ”R” a Securităţii, apărută pe 18 decembrie 1992

Istoricul Marius Oprea: STS-ul este fosta unitate ”R” a Securităţii, apărută pe 18 decembrie 1992

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este o instituţie specializată în frecat menta, mai puţin cînd e vorba de şpăgi/comisioane din banii cu care se clădesc vilele generalilor săi. STS-ul este de fapt fosta unitate ”R” a Securităţii, apărută pe 18 decembrie 1992, după ce a fost împănată cu ofiţeri de armată şi a ieşit de sub tutela MApN, pentru a deveni ”serviciu” de sine stătător. Unul dintre artizanii acestei situaţii privilegiate a fostului Serviciu „R” din Securitate este chiar fostul locţiitor al comandantului ei, Tiberiu Lopatiţă, ajuns în perioada de tranziţie a unităţii şi a ţării general şi şef al STS, între 1995 şi 1997.

TITLURILE ZILEI

Nu este de mirare că pe site ul instituţiei nu se spune nimic despre apartenenţa structurii la fosta Securitate, ci doar că fostul Serviciu „R” a funcţionat „în cadrul Ministerului de Interne”.

Tudor Tănase, general, fost om de nădejde al Securităţii, reactivat şi el de Ion Iliescu în funcţia de director al STS a fost şi un abonat la creditele preferenţiale ale BANCOREX, pentru a şi cumpăra un imobil. Prima lui misiune importantă, primită de la Iliescu, a fost iniţierea şi ”punerea în operă” a Hotărîrii CSAT nr. 0048 din 5 octombrie 1993, prin care s a aprobat ”reînnoirea convenţiei bilaterale româno ruse în domeniul legăturilor criptate telefonice şi telegrafice internaţionale” cu Moscova, prin care se refăcea ”firul roşu” dintre tovarăşii din România şi cei din fosta URSS. A urmat la conducerea STS ”tînăra speranţă” Marcel Opriş, cel mai greu şef al STS vreme de 12 ani (din 2005 pînă în 2017). El a provenit din MApN, unde era şef al unei autostaţii la UM 02487, responsabilă de ”războiul psihologic” în zilele Revoluţiei", scrie istoricul Marius Oprea.

Acesta relatează o experienţă personală, din momentul în care deţinea o funcţie publică şi a fost ameninţat, dar nimeni nu a dat de autor.

"Ca o experienţă personală, pot să vă spun următorul lucru: la un moment dat, în 2008, am primit mai multe ameninţări telefonice, unele chiar pe telefonul de serviciu, de la Guvern – unde eram consilier pe probleme de securitate naţională.

Am trimis adrese scrise la SRI, SPP şi STS, pentru a fi identificat ”autorul”, care după limbaj şi motiv al supărării provenea din fosta Securitate. Inutil să spun că posesorul numărului (care a apărut afişat) a rămas anonim, deşi, totuşi, eram demitar al guvernului şi în acele momente lucram chiar la ”legile securităţii naţionale”, care tăiau multe din privilegiile serviciilor: inculsiv pe acela primit de la Guvernul Năstase în 2002, de care beneficiază şi azi STS-ul, de a-şi ”derula” propriile afaceri ”sub acoperire”.

Am primit răspuns, rituos, printr-o adresă semnată de către generalul Opriş, autorul celebrului ”Serviciu 112”, că mă roagă să mă adresez la Vodafone. L-am întrebat apoi, într-o discuţie telefonică, dacă la fel ar fi răspuns şi în cazul unei ameninţări la adresa domnului preşedite Băsescu. Generalul cu patru stele al lui Băsescu mi-a spus că ”atunci s-ar fi schimbat datele problemei”.

Din păcate, pentru fata de la Caracal, nici ea nu intra în această categorie în care ”se schimbă datele problemei”. De fapt, asta este chiar esenţa problemei: în România, ”serviciile” aparţin Puterii şi o servesc numai pe ea.

Nu şi pe cetăţenii simpli ai ţării. Noi sîntem buni numai ca plătitori de impozite", mai scris istoricul Marius Oprea.

Taguri:
sts,
caracal,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici