Judecarea contestaţiei lui Nuţu Cămătaru, amânată de Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti a amânat, joi, pentru 7 martie judecarea recursurilor făcute de Nuţu Cămătaru şi alte patru persoane arestate preventiv, după ce unul dintre inculpaţi a cerut termen pentru angajarea unui avocat.

417 afişări
Imaginea articolului Judecarea contestaţiei lui Nuţu Cămătaru, amânată de Curtea de Apel Bucureşti

Judecarea contestaţiei lui Nuţu Cămătaru, amânată de Curtea de Apel Bucureşti (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, Gigi Daniel Chiras, Licuţă Udilă, Adrian Răducu Bică şi Bogdan Dumitrache au fost arestaţi preventiv în 23 februarie, de un complet de la Tribunalul Bucureşti.

Decizia a fost contestată de cei cinci la Curtea de Apel Bucureşti, care trebuia să judece joi recursurile lor.

Avocatul lui Licuţă Udilă a cerut instanţei să acorde un alt termen de judecată, pentru ca la dosar să ajungă şi declaraţiile date de celelalte 24 de persoane arestate preventiv în acelaşi dosar. Acesta a precizat că declaraţiile au relevanţă în cauză, arătând legăturile între persoanele arestate. Totodată, avocatul a arătat că Licuţă Udilă are un avocat care l-a apărat în trecut şi pe care l-ar vrea prezent pentru a-l apăra şi în acest recurs.

Procurorul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a fost de acord cu stabilirea unui nou termen pentru ca avocaţii să poată pregăti apărarea în acest caz.

Curtea de Apel Bucureşti a admis astfel solicitarea şi a hotărât amânarea judecării recursurilor pentru 7 martie.

În acest dosar au fost arestaţi, în 23 februarie, 29 de lideri şi membri ai grupărilor Cămătarilor şi Sportivilor.

Cererile procurorilor DIICOT de arestare preventivă au fost judecate în două dosare separate. Astfel, un complet de la Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a lui Nuţu Cămătaru şi a celorlalte patru persoane. Un alt complet a emis mandate de arestare preventivă pentru Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, Radu Cristian Roşca, liderul grupării Sportivilor, şi pentru alte 22 de persoane.

Completul de judecată care a dispus arestarea preventivă a lui Nuţu Cămătaru şi a celorlalte patru persoane a dat publicităţii miercuri motivarea deciziei din 23 februarie. Instanţa arată în motivare că Nuţu Cămătaru a fugit cu câteva ore înainte ca anchetatorii să descindă la casa acestuia, fiind găsit într-o locuinţă, unde s-a ascuns pentru a nu fi reţinut.

Instanţa a apreciat că dacă ar fi lăsaţi în libertate, există riscul ca aceştia să reia activitatea infracţională, precizând totodată că au fost condamnaţi sau sunt cercetaţi penal pentru infracţiuni similare, "dând astfel dovadă de o perseverenţă infracţională".

Procurorii DIICOT au făcut, în 22 februarie, 115 percheziţii la locuinţele unor membri ai grupărilor Cămătarilor şi Sportivilor, de unde au ridicat sume importante de bani, bijuterii, maşini de lux şi droguri.

Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfăşurat pe două paliere infracţionale. Astfel, în perioada 2008 - 2012, între membrii celor două grupări rivale au avut loc conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, "în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti", situaţii ce au avut drept consecinţă punerea în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a membrilor grupării, dar şi a altor persoane. De asemenea, membrii celor două clanuri au săvârşit infracţiuni de violenţă, "generatoare de beneficii financiare substanţiale", în urma recuperării unor împrumuturi de bani daţi cu camătă.

În această cauză se fac cercetări faţă de 67 de persoane, acuzate de constituire a unui grup infracţional organizat, tentativă de omor calificat şi deosebit de grav, lipsire de libertate, şantaj, nerespectarea regimului armelor si muniţiilor, operaţiuni fără drept cu dispozitive interzise, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici