Judecarea lui Radu Mazăre, în alte dosare decât cel pentru care a fost extrădat. Înalta Curte cere detalii Ministerului Justiţiei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis, luni, o cerere a avocaţilor lui Radu Mazăre, care spun că acesta nu ar mai putea fi judecat sau cercetat şi în alte cauze decât cea pentru care a fost extrădat, şi au transmis o adresă la Ministerul Justiţiei în care solicită lămuriri.

1504 afişări
Imaginea articolului Judecarea lui Radu Mazăre, în alte dosare decât cel pentru care a fost extrădat. Înalta Curte cere detalii Ministerului Justiţiei

Înalta Curte cere detalii Ministerului Justiţiei privind judecarea lui Radu Mazăre în alte dosare decât cel cu extrădarea

La termenul de luni al procesului, avocatul lui Radu Mazăre a făcut o cerere prealabilă prin care arătat că în legea extrădării se prevede că persoanele nu ar putea fi cercetate sau judecate în alte cauze decât cea pentru care au fost extrădate. Potrivit legii, "persoana predată nu va fi nici urmărită, nici judecată pentru orice alte fapte anterioare predării", a explicat avocatul fostului primar al Constanţei.

"Mazăre Radu are şi calitatea de extrădat. În această calitate, supun Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dispoziţia referitoare la regula specialităţii. În opinia mea, există un principiu de la care nu ne putem abate, că persoana nu va fi nici urmărită, nici supusă unei restricţii a libertăţii pentru alte fapte anterioare predării. (...) Invoc acte oficiale prezentate de oficialităţile române din care rezultă că Mazăre a fost extrădat pentru pedeapsa de 9 ani. Fac trimitere la conunicatul Poliţiei Române din data de 8 mai, când a fost arestat în Madagascar. În acest context, avem o cerere de probatorii pentru a vă adresa Ministerului Justiţiei care să comunice cererea de extrădare şi actele anexe pentru că Ministerul Justiţiei s-a pronunţat public cu privire la această problemă. Mazăre nu poate fi judecat pentru o altă faptă produsă anterior extrădării. Fapta e în 2011, iar extrădarea în 2019", a declarat apărătorul lui Radu Mazăre.

Procurorul DNA de şedinţă a precizat că procedura de extrădare e în altă cauză, dar că articolul nu are aplicare, deoarece a fost deja extrădat şi nu se mai aplică regula specialităţii, precizând că nu se impune nici disjungerea, nici încetarea.

Radu Mazăre a spus în faţa instanţei că este de acord cu cele cerute de avocat, iar, după o pauză de deliberare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis solicitarea avocatului lui Radu Mazăre, pentru a se emite o adresă către Ministerul Justiţiei pentru a se comunica documentaţia legată de extrădarea lui Radu Mazăre.

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost adus, luni, din penitenciar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acolo unde se judecă apelul dosarului privind locuinţele sociale din campusul "Henri Coandă", cauză în care fostul edil şi fratele său au fost achitaţi în primă instanţă.

El este încarcerat în urma pedepsei definitive la 9 ani de închisoare primite în dosarul privind retrocedările de plaje şi terenuri din Constanţa.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici