Klaus Iohannis a trimis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a fostului ministru Gabriel Sandu

Preşedintele Klaus Iohanns a transmis joi ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a fostului ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, pentru ”abuz în serviciu”, solicitată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

554 afişări
Imaginea articolului Klaus Iohannis a trimis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a fostului ministru Gabriel Sandu

Klaus Iohannis a trimis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a fostului ministru Gabriel Sandu (Imagine: MARIUS DUMBRAVEANU / MEDIAFAX FOTO)

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 13 aprilie a.c., Ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Sandu Gabriel, fost Ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) Cod penal şi art. 309 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod Penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 766/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008", se spune într-un comunicat al Palatului Cotroceni.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea cererii.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis miercuri procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea şi referatul în vederea sesizării preşedintelui României, pentru solicitarea avizului necesar urmăririi penale faţă de Gabriel Sandu, fostul ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Procurorii DNA îl acuză pe fostul ministru că ar fi luat peste două milioane de euro pentru a favoriza firma reprezentată de Claudiu Florică şi Dinu Pescariu.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici