Klaus Iohannis îl nominalizează în funcţia de DIRECTOR SIE pe Gabriel Vlase, deputat PSD/ Lider social-democrat: Ar putea depune jurământul până miercuri - Mediafax

Klaus Iohannis îl nominalizează în funcţia de DIRECTOR SIE pe Gabriel Vlase, deputat PSD/ Lider social-democrat: Ar putea depune jurământul până miercuri

Klaus Iohannis îl nominalizează în funcţia de director SIE pe Gabriel Vlase, transmite Administraţia Prezidenţială. Scrisoarea de desemnare a deputatului PSD, Gabriel Vlase, a fost trimisă de şeful statului celor două camere ale Parlamentului, care se vor pronunţa prin vot în şedinţă comună.

8237 afişări

Imaginea articolului Klaus Iohannis îl nominalizează în funcţia de DIRECTOR SIE pe Gabriel Vlase, deputat PSD/ Lider social-democrat: Ar putea depune jurământul până miercuri

Gabriel Vlase, nominalizat la SIE

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie a.c., în temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase", se arată în comunicatul transmis de Adminstraţia Prezidenţială.

Petru-Gabriel Vlase este deputat PSD, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale.

 

Petru-Gabriel Vlase este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Naţională, Academia Naţională de Informaţii şi doctor în ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii.

Constituţia prevede, la art. 65, alin. 2, lit. h: "Camerele Parlamentului îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune pentru numirea, la propunerea preşedintelui României, a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii".

Gabriel Vlase este la al treilea mandat de parlamentar începând cu anul 2004, toate fiind câştigate pe lista PSD.

Ultimul director SIE a fost Mihai Răzvan Ungureanu, care a demisionat în septembrie 2016, urmare a scandalului legat de lipsa de informaţii care ar fi trebuit să fie furnizate de Serviciu către DNA.

Preşedintele Comisiei SIE: Eu cred că Gabriel Vlase ar putea să depună jurământul până miercuri

Preşedintele Comisiei pentru controlul activităţii SIE, deputatul PSD Mihai Weber, a declarat, joi, că Gabriel Vlase, nominalizat de preşedintele Klaus Iohannis pentru a fi numit în funcţia de director SIE, ar putea depune jurământul până miercuri, timp în care va fi audiat şi votat în Parlament.

”Eu zic, ca orizont de timp, că nu mai târziu de miercuri ar trebui să fie închisă procedura”, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, deputatul PSD Mihai Weber.

El a mai spus că nu ştia că preşedintele Klaus Iohannis îl va nominaliza pe Gabriel Vlase la conducerea SIE.

”Nu ştiam, dar aşteptam o nominalizare. Ştiţi foarte bine că de multă vreme aşteptam o nominalizare din partea preşedintelui. Acum urmăm paşii procedurali. Vom organiza o şedinţă de comisiei, unde vom da un aviz, un raport care va fi trimis şi preşedintelui României, apoi vor fi convocate cele două camere ale Parlamentului pentru vot”, a menţionat Weber.

Întrebat ce îl recomandă pe Gabriel Vlase pentru a fi numit director SIE, Mihai Weber a răspuns: ”Din CV-ul lui Gabriel Vlase reiese că a avut contacte cu instituţiile din sistemul naţional de apărare”.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
nominalizare ,
sie ,
administratia prezidentiala

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.