Laura Codruţa Kovesi, în e-mailul trimis procurorilor: Pe cel care a înregistrat ilegal îl vom numi infractor

Codruţa Kovesi le-ar fi trimis procurorilor din DNA un e-mail în care le spunea că cel care a făcut înregistrările apărute în spaţiul public va fi numit infractor, precizând că instituţia nu ar trebui să se identifice cu acesta. Informarea transmisă magistraţilor din DNA a fost publicată de luju.ro.

7920 afișări
Imaginea articolului Laura Codruţa Kovesi, în e-mailul trimis procurorilor: Pe cel care a înregistrat ilegal îl vom numi infractor

Laura Codruţa Kovesi, în e-mailul trimis procurorilor DNA: Pe cel care a înregistrat ilegal îl vom numi infractor

În e-mailul transmis procurorilor, Laura Codruţa Kovesi reia informaţiile transmise opiniei publice printr-un comunicat de presă, susţinând că înregistrările apărute în spaţiul public sunt un "trucaj grosolan" pentru că "unele afirmaţii nu au fost făcute deloc în acea şedinţă de lucru". Kovesi îi anunţă pe subordonaţi că serviciul tehnic a făcut o evaluare preliminară a înregistrării constatând că "există intervenţii pe înregistrare prin adăugarea, suprapunerea sau îmbinarea unor sunete/zgomote/cuvinte", precizând că "acel trucaj" oferă "indicia bune pentru anchetă".

TITLURILE ZILEI

"Trebuie să răspundă în faţa legii cel/cea care a înregistrat ilegal şi a dat public înregistrările cu şedinţa de lucru internă a DNA (spun cel/cea pentru că cercul limitat de suspecţi are şi "ea" şi "el" dar îl vom numi de acum încolo infractor - fără gen – pentru că asta este). În acest moment avem conturat un cerc de suspecţi şi vom afla cine este vinovat de această faptă. Mulţumesc celor care au dat informaţii utile în acest sens. De altfel eu am mai dat un mail cu puţin timp în urmă, în care spuneam unor colegi să aibă grijă cu cine ş ice vorbesc. Mai ales după ce un mail trimis de mine a fost dat lui Şerban Nicolae care l-a citit direct la TV. Şi ştiţi ceva? Oamenii se laudă cu ce află sau cu ce sms-uri/discuţii pe whatsapp sau telegram au cu cei din DNA. Aşa încât, aşa cum v-am spus, se află cine a făcut asta şi se află de ce. Acum rămâne să răspundă penal pentru asta. Probabil după mailul meu cel/cea care furniza toate bârfele unor persoane din afara DNA a stat cuminte câteva zile spunându-şi că, dacă nu i s-a spus nimic probabil nu se ştie. Nu! Va răspunde penal pentru furnizarea unor informaţii aşa cum va răspunde şi pentru înregistrarea ilegală pe care a furnizat-o în afara DNA. Cum spuneam, lumea e mica şi aşa ceva se află mereu", le-ar fi spus Kovesi procurorilor din DNA.

Procurorul şef al DNA le-ar fi cerut celor din subordine să fie uniţi şi să le arate oamenilor "că DNA înseamnă tot ceea ce era în ianuare, când au ieşit în stradă" să îi susţină şi "că DNA nu este un infractor care înregistrează ilegal. (..) Să nu lăsăm un un infractor ca alături de infractori disperaţi investigaţi de noi să ne intimideze sau să ne timoreze", ar fi spus Kovesi.

Laura Codruţa Kovesi ar mai fi scris în e-mail că toţi procurorii care nu corespund standardelor profesionale şi etice au plecat deja sau vor pleca, precizând şi că şedinţele de lucru ar trebui înregistrare, iar la intrarea în sediul DNA să fie efectuat un control amănunţit şi procese verbale, întrucât sunt avocaţi care vin la procurori "ca la ei acasă" şi "stau la discuţii fără să aibă audieri".

"În egală măsură trebuie să verificăm şi activitatea grefierilor, a poliţiştilor, a specialiştilor. Din păcate, unii au un aer de superioritate acum şi spun: uite ce fac procurorii, se înregistrează între ei", ar mai fi spus Kovesi.

Informarea transmisă de Kovesi procurorilor a fost invocată şi de cei magistraţi din DNA care au sesizat Inspecţia Judiciară după ce au fost citaţi în dosarul deschis ca urmare a înregistrărilor apărute în spaţiul public, dintr-o şedinţă a DNA. Mihaela Iorga, Doru Ţuluş şi Nicolae Mariu au sesizat Inspecţia Judiciară referitor la exercitarea cu rea credinţă a atribuţiilor, susţinând că şefa DNA s-a implicat în anchetă şi a încercat intimidarea magistraţilor, scopul unic dosarului privind înregistrările fiind de depistare a celui care le-a făcut.

În ceea ce îi priveşte pe Mihaela Iorga şi Doru Ţuluş, Codruţa Kovesi a cerut revocarea, o decizie urmând să fie luată marţi, de procurorii CSM.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici