Ziua naţională a bicicletei, pe 3 Iunie. Legea a fost promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis

  • Ziua de 3 iunie devine oficial Ziua naţională a bicicletei, după ce, vineri, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea iniţiată de 21 de senatori şi deputaţi UDMR.
  • Potrivit acesteia, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor
  • Legea, adoptată pe 3 noiembrie de Camera Deputaţilor cu 242 de voturi „pentru”, unul „contra” şi 27 de abţineri, a fost iniţiată de parlamentari ai UDMR.
437 afișări
Imaginea articolului Ziua naţională a bicicletei, pe 3 Iunie. Legea a fost promulgată vineri de preşedintele Klaus Iohannis

„Se declară ziua de 3 iunie - Ziua naţională a bicicletei. Ziua naţională a bicicletei poate fi marcată de către autorităţile publice centrale şi locale, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social sau sportiv, consacrate informării şi conştientizării beneficiilor oferite de mersul pe bicicletă”, prevede legea promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit acesteia, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

Legea, adoptată pe 3 noiembrie de Camera Deputaţilor cu 242 de voturi „pentru”, unul „contra” şi 27 de abţineri, a fost iniţiată de parlamentari ai UDMR.

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, la 12 aprilie 2018, o rezoluţie în cadrul celei de-a 72-a sesiuni ordinare de la New York, prin care se sărbătoreşte la 3 iunie, în toată lumea, Ziua mondială a bicicletei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici