Legile justiţiei: Procurorii sunt independenţi "în condiţiile" Legii privind organizarea judiciară / Preşedintele poate refuza "o singură dată" numirea procurorilor-şefi/ Magistraţii aleg dintre pensii speciale; nu pot cumula pensia cu salariul până la 65 ani

Şedinţa Comisiei speciale pentru legile Justiţiei a fost convocată, luni, la ora transmiterii acestei ştiri, pentru a elabora Raportul la proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor, fiind devansată cu două ore faţă de ora anunţată iniţial.

1809 afişări
Imaginea articolului Legile justiţiei: Procurorii sunt independenţi "în condiţiile" Legii privind organizarea judiciară / Preşedintele poate refuza "o singură dată" numirea procurorilor-şefi/ Magistraţii aleg dintre pensii speciale; nu pot cumula pensia cu salariul până la 65 ani

Legile justiţiei: Şedinţa Comisiei Iordache, convocată cu două ore mai devreme pentru Raportul la Statutul magistraţilor

Comisia pentru legile Justiţiei a adoptat luni un amendament la proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor care prevede că procuroriii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor „în condiţiile” Legii privind organizarea judiciară, modificată în acest sens de Cameră.

„Procurorii sunt independenţi în dispunerea soluţiilor, în condiţiile prevăzute de Legea 304/2004”, se prevede în amendamentul adoptat, propus de UNJR şi AMR şi preluat de PSD şi ALDE.

În proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară s-a introdus şi o propunere care vizează că „soluţiile adoptate de un procuror să poată fi infirmate de procurorul ierarhic superior, dacă acesta le apreciază ca fiind nelegale sau netemeinice”, acest amendament fiind votat deja în forma adoptată de Camera Deputaţilor.

Lucrările Comisiei s-au suspendat, dimineaţă, la ora 11.00, după două ore, pentru ca parlamentarii să poată participa la plenul comun privind bugetul, urmând a se relua la ora 16.30. Cu toate acestea, şedinţa a fost convocată la ora 14.30, pentru a putea elabora Raportul la modificările Statutului magistraţilor.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor figurează pe ordinea de zi a plenului Senatului de luni, ora 16.00, sub rezerva primirii Raportului.

Legile Justiţiei: Hotărârile secţiilor pot fi atacate fără parcurgerea procedurii prealabile

Comisia pentru legile Justiţiei a adoptat, luni, un amendament la proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor care prevede că hotărârile secţiilor pot fi atacate cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii prealabile.

Textul amendamentului adoptat este următorul: „Hotărârile secţiilor pot fi atacate cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel în termen de 15 zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii prealabile. Hotărârea Curţii de Apel este definitivă”.

Amendamentul a fost propus de AMR şi UNJR şi însuşit de PSD şi ALDE.

Textul legii în vigoare în prezent prevede că „Hotărârile secţiilor pot fi atacate la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă de judecată, sunt definitive şi irevocabile”.

Legile Justiţiei: Preşedintele poate refuza "o singură dată" numirea procurorilor-şefi

Preşedintele României poate refuza, motivat, "o singură dată", numirea procurorilor şefi, se precizează într-un amendament la proiectul ce modifică Legea 303/2004 privind Statutul magistraţior, adoptat luni de Comisia specială pentru legile Justiţiei.

Potrivit amendamentului adoptat la propunerea PSD şi ALDE, „Preşedintele României poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în funcţiile de conducere prevăzute la la alin 1) (şefii de parchete, n.r.) ) aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului”.

În textul în vigoare în acest moment se prevede că „Preşedintele României poate refuza motivat numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1), aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului”.

Sub incidenţa acestui text de lege intră procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora.

Legile Justiţiei: Preşedintele să aducă la cunoştinţa publicului motivul refuzului şefilor parchetelor

Comisia pentru legile Justiţiei a adoptat, luni, un amendament la proiectul ce modifică Legea 303/2004 privind Statutul magistraţior care prevede că preşedintele poate refuza, motivat, o singură dată, numirea şefilor de parchete, aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului.

Textul amendamentului adoptat este următorul: „Preşedintele României poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în funcţiile de conducere prevăzute la la alin. 1) (şefii de parchete, n.r.) ) aducând la cunoştinţa publicului motivele refuzului”.

Amendamentul a fost propus de PSD şi ALDE.

Legile Justiţiei: Protocoalele, de interes public, cu excepţia celor care au caracter nepublic

Comisia specială pentru legile Justiţiei a adoptat, luni, un amendament la proiectul care modifică Statutul magistraţilor care prevede că protocoalele între instanţe şi alte autorităţi publice constituie informaţii de interes public, cu excepţia celor pentru care legea prevede caracterul nepublic.

Textul amendamentului adoptat exte următorul: „Informaţiile care privesc statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară, organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, cooperarea instituţională între instanţe şi parchete, pe de o parte, şi orice altă autoritate publică, pe de altă parte, precum şi procedurile judiciare constituie informaţii de interes public, cu excepţia celor pentru care legea prevede caracterul nepublic”.

Amendamentul a fost propus de senatorul PSD Şerban Nicolae.

În forma adoptată de Camera Deputaţilor a proiectului care modifică Statutul magistraţilor se prevedea că „prin derogare de la orice alte legi ori prevederi, informaţiile, deciziile, hotărârile, protocoalele, ordinele şi orice alte acte emise ori co-semnate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţarii sau de un serviciu de informaţii care privesc sau au legătură cu justiţia sunt informaţii de interes public”.

Legile Justiţiei: Magistraţii aleg dintre pensii speciale;nu pot cumula pensia cu salariul până la 65 ani

Comisia pentru legile Justiţiei a adoptat, luni, un amendament la proiectul de modificare a Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor care prevede că magistraţii trebuie să aleagă dintre pensiile speciale, iar până la împlinirea a 65 de ani nu pot cumula pensia cu salariul.

Textul amendametului adoptat are următorul cuprins: „După alin. (2) art. 82 se introduc două alienate noi, (21) şi (22) având următorul cuprins: (21) Dacă prin aplicarea alin.(2) ar rezulta două pensii speciale, atunci magistratul trebuie să aleagă dintre ele, iar până la împlinirea vârstei de 65 de ani pensia nu poate fi cumulată cu salariul. (22) Pensiile prevăzute la art. 81 respectiv art. 82 nu pot fi cumulate cu alte pensii/indemnizaţii speciale/de serviciu”.

Autorii amendamentului sunt Császár Károly Zsolt, senator UDMR, şi Cseke Attila, senator UDMR.

Motivaţia introducerii acestui amendament este următoarea: „Pentru a preveni cumularea mai multor pensii speciale, respectiv posibilitatea ca înainte de vârsta generală de pensionare magistratul, care are dreptul să se pensioneze la o vârstă sub aceasta şi să îşi continue activitatea, să cumuleze salariul cu pensia specială, ceea ce în alte situaţii este interzisă”.

 

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici