Lider sindical, despre spaţiile în care sunt cazaţi poliţiştii detaşaţi pe litoral: Şefuţii nu şi-ar lăsa nici măcar animalul de companie

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România, SNPR Decus, Bogdan Bănică, atrage atenţia că are semnale că poliţiştii detaşaţi pe litoral, în perioada estivală, sunt cazaţi în spaţii în care „şefuţii nu şi-ar lăsa nici măcar animalul de companie pentru montă”.

6099 afișări
Imaginea articolului Lider sindical, despre spaţiile în care sunt cazaţi poliţiştii detaşaţi pe litoral: Şefuţii nu şi-ar lăsa nici măcar animalul de companie

Lider sindical, despre spaţiile în care sunt cazaţi poliţiştii detaşaţi pe litoral: Şefuţii nu şi-ar lăsa nici măcar animalul de companie

Bogdan Băncilă, vicepreşedintele SNPR Decus, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că are semnale că poliţiştii detaşaţi pe litoral stau în condiţii foarte proaste.

„Ca în fiecare an în sezonul estival, în toate staţiunile de pe litoralul românesc sunt detaşaţi/delegaţi în misiune poliţişti din toate judeţele ţării pentru a asigura un climat de normalitate turiştilor aflaţi în concediu. Şi tot ca în fiecare an, am semnale că aceştia fac obiectul bătăii de joc a comandanţilor laureaţi, fiind cazaţi în spaţii în care şefuţii nu şi-ar lăsa nici măcar animalul de companie pentru montă”, scrie Bogdan Bănică.

TITLURILE ZILEI

Acesta le-a transmis colegilor săi poliţişti să îi „orice aspect negativ în ceea ce priveşte condiţiile de cazare, masă sau nemulţumirile legate de latura profesională pe perioada misiunii, pentru a le putea verifica personal şi pentru a întocmi un material ce va fi înaintat către conducerea #IGPR şi #MAI în vederea remedierii acestora”.

„Haideţi să punem cu toţii umărul şi să începem să avem curajul să ne împotrivim transformării Poliţiei Române într-o societate de tip SRL patronată de câte un şmecheraş înstelat. Şi însetat”, a mai scris Bănică

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici