Luna lui Cuptor vine cu preţuri mai mari pe litoral: Cu cât cresc tarifele, de la 1 iulie/ Patronatele din Turism: Nu avem bani, dar mergem la mare când e cel mai scump

Luna lui Cuptor vine cu preţuri mai mari pe litoral, tarifele de cazare urmând să fie majorate chiar şi cu 20 la sută pe noapte. Camerele vor fi ocupate însă integral, pentru că, spun reprezentanţii patronatelor din turism, românii vor la mare în iulie şi august, când este cel mai scump.

3437 afişări
Imaginea articolului Luna lui Cuptor vine cu preţuri mai mari pe litoral: Cu cât cresc tarifele, de la 1 iulie/ Patronatele din Turism: Nu avem bani, dar mergem la mare când e cel mai scump

Luna lui Cuptor vine cu preţuri mai mari pe litoral: De la 1 iulie, cresc tarifele/ Patronatele din Turism: Nu avem bani, dar mergem când e cel mai scump

Luna iulie vine cu scumpiri în ceea ce priveşte preţurile la cazare pe litoralul românesc al Mării Negre, care pot creşte cu procente cuprinse între 10 şi 20 la sută, dar acestea nu se vor schimba pentru sejururile contractate prin agenţiile de turism. Aceste tarife au fost negociate încă din toamna anului trecut şi rămân neschimbate pe toată durata sezonului estival.

„Este vorba strict de preţul de la recepţie, pe care fiecare agent economic îl poate schimba după cum doreşte, în funcţie de diverşi factori, cum ar fi cererea din partea turiştilor sau situaţia meteorologică. Dar vorbim despre un număr de locuri extrem de mic. Marea majoritatea a hotelierilor a vândut deja camerele. Cred că, pentru iulie, vorbim de un procent de ocupare de 100 la sută, pe litoral”, spun reprezentanţi ai Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, Dragoş Răducan, susţine că cei mai mulţi români vor să meargă la mare în lunile iulie şi august.

„Toată lumea vrea să vină în iulie şi august, când sunt preţurile foarte mari. De ce sunt preţurile foarte mari? Pentru că toată lumea vrea să vină atunci. Dacă cineva ar vrea să vină în iunie, preţurile sunt foarte mici, aproape la nivel de costuri. Dar ei nu vin acum. Hotelurile sunt jumătate goale, dar cu tarife foarte mici. În schimb, de la 1 iulie, ar trebui să avem hoteluri din cauciuc, să le întindem, ca să le dublăm capacitatea. (...) Noi românii vrem să mergem când e mai scump, că e mai multă lume! Degeaba facem noi oferte peste oferte în extrasezon, că lumea tot în număr mic vine. Deci, concluzia care e? Nu avem bani, dar mergem când e cel mai scump!”, a spus Dragoş Răducan.

De la 1 iulie, cele mai mici tarife de pe litoral vor fi întâlnite în Saturn, iar cele mai mari în Mamaia.

Astfel, pentru hotelurile de patru şi cinci stele din staţiunea Mamaia, preţul pe noapte al unei camere va porni de la 1.000 de lei şi poate creşte până la 1.200, 1.300 de lei, în funcţie de ofertă.

Tarifele pentru cazarea la un hotel de două stele vor fi cuprinse între 150 şi 200 de lei pe noapte, iar la unul de trei stele, între 250 şi 350 de lei, pe noapte.

În Eforie, la un hotel de două stele, preţul unei camere va fi cuprins între 120 şi 180 de lei pe noapte, în timp ce la Costineşti, Vama Veche sau 2 Mai, preţurile vor fi în jur de 80-100 de lei la un hotel sau o pensiune.

Tot de la 1 iulie vor creşte şi preţurile la mâncare, precum şi cele pentru închirierea de diverse ambarcaţiuni de agrement.

În plus, hotelierii vor mai majora cu câteva procente tarifele la cazare în perioada 15 - 20 iulie, când se intră în perioada de vârf de sezon.

Pentru cei care nu vor să stea la hotel şi vor să se gospodărească, litoralul românesc este gata să satisfacă toate gusturile. Peste tot, în locurile aglomerate – gări sau staţii de autobuz e imposibil să nu fie zăriţi localnicii cu cheile la purtător. Cu 150 de lei poate fi închiriată pentru o noapte garsonieră, iar cu 250 de lei un apartament cu două camere.

Departe de renumele de altădată, litoralul românesc încearcă să satisfacă gusturile celor care vin pentru amintiri şi ale celor care vin pentru că „e la modă”.

Pe plajele din Sudul litoralului încă mai sunt băieţii care strigă de la megafon „Avem porumb, porumb avem! Ia porumbul, porumbelul”. Iar dacă nu eşti atent, imediat altul vine şi îţi pune o iguană în braţe. Parcă doar ea s-a schimbat, de la „Faceţi poză cu maimuţa”, la „Poza verii cu iguana”.

Cu 20 de lei ai o amintire garantată, poză la minut.

Cu privirea în larg, nici nu vezi că în spate hotelurile din perioada comunistă se zbat să mai treacă un an fără să cadă. Ruinele sunt „hoteluri” doar în amintirea nostalgicilor. „Aici a fost...” – aşa începe povestea celor care se uită spre zidurile care au adăpostit, în vremurile de altădată, vedete şi milioane de turişti. La fel şi Teatrul de vară din Neptun. Nimic nu îi poate duce pe tinerii de azi cu gândul la spectacolele de acum 20 – 30 de ani. La fel în Olimp, unde Belvedere şi Amfiteatru există doar pentru cei care au crescut cu „Nea Mărin Miliardar”.

Dacă laşi toate amintirile la locul lor şi încerci să ai zile bune pe litoral nu e nevoie de bani foarte mulţi, dacă nici pretenţiile nu sunt foarte mari.

La „Meniul Zilei”, o persoană poate avea două feluri de mâncare cu 16 – 20 de lei. Dacă pretenţiile sunt mai mari, atunci şi banii cheltuiţi sunt mai mulţi. La un restaurant cu specific marinăresc, un cuplu lasă cel puţin 100 de lei pentru un fel de mâncare, câte o bere, un suc sau o limonadă.

Cu câteva fructe şi o masă uşoară de seară, un cuplu are nevoie de cel puţin 200 de lei pe zi.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici