Mădălin Voicu a ajuns la spital: De la atâta mâncare şi băutură şi stres am făcut o criză de colecist

Deputatul Mădălin Voicu a ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, în noaptea de marţi spre miercuri, acuzând dureri abdominale, iar medicii au stabilit că a suferit o criză de colecist, cel mai probabil din cauza mâncărurilor grele de sărbători.

584 afișări
Imaginea articolului Mădălin Voicu a ajuns la spital: De la atâta mâncare şi băutură şi stres am făcut o criză de colecist

Mădălin Voicu a ajuns la spital: De la atâta mâncare şi băutură şi stres am făcut o criză de colecist (Imagine: Victor Ciupuliga/Mediafax Foto)

Deputatul Mădălin Voicu s-a prezentat, în noaptea de marţi spre miercuri, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, acuzând dureri abdominale.

"Am venit pentru că mă durea sub coaste şi, ca un om civilizat, vii la spital, nu stai acasă. Mi-a spus că e o criză de colecist. Mi-a făcut o ecografie, mi-a făcut o perfuzie şi acum m-am refăcut. Cred că de la atâta mâncare şi băutură şi stres am făcut o criză de colecist", a declarat Mădălin Voicu jurnaliştilor, la ieşirea din Urgenţă.

El a spus că a venit împreună cu fiul şi soţia la prieteni din Sibiu, unde intenţionează să mai stea câteva zile.

Mădălin Voicu a afirmat că, de obicei, este foarte atent cu ceea ce mănâncă, dar, de sărbători, a mâncat mai mult decât de obicei.

"Tot timpul sărbătorile îţi provoacă tot felul de chestii. Unele te aştepţi să apară, altele nu. Acum s-a întâmplat. Eu sunt un om civilizat, nu stau acasă să-mi pun pansamente sau comprese şi am venit să văd despre ce-i vorba. N-am mai avut probleme. Problemele survin în momentul, probabil, când faci excese. Am făcut excese, eu nemâncând de obicei greu. Probabil că de data asta mi-am permis să fiu mai puţin atent", a declarat deputatul Mădălin Voicu.

După câteva ore petrecute în Unitatea de Primiri Urgenţe, Mădălin Voicu a părăsit spitalul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici