MAE: Autorităţile române nu au informaţii despre centre de detenţie ale CIA pe teritoriul ţării

Autorităţile române nu deţin informaţii potrivit cărora pe teritoriul României au existat centre de detenţie secrete ale CIA sau că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de către CIA pentru transportul sau detenţia unor suspecţi de terorism, afirmă MAE.

138 afișări
Imaginea articolului MAE: Autorităţile române nu au informaţii despre centre de detenţie ale CIA pe teritoriul ţării

MAE: Autorităţile române nu au informaţii despre centre de detenţie ale CIA pe teritoriul ţării (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)

"Ministerul Afacerilor Externe reiterează poziţia României exprimată anterior cu privire la acest subiect, şi anume aceea că autorităţile române nu deţin niciun fel de informaţii din care să rezulte că pe teritoriul ţării noastre au existat centre de detenţie secrete ale CIA sau că aeroporturile româneşti ar fi fost utilizate de către CIA pentru transportul sau detenţia unor prizonieri suspectaţi de acte de terorism", a declarat, vineri, Doris Mircea, purtător de cuvânt al MAE, într-o conferinţă de presă.

TITLURILE ZILEI

Ea a amintit că, în urma anchetei desfăşurate de autorităţile române şi finalizată în 2008, "a rezultat că nu există niciun fel de dovezi legate de cazuri în care persoane sau agenţii străine oficiale au fost implicate pe teritoriul României în acţiuni de privare de libertate sau transport ilegal de deţinuţi".

Totodată, oficialul MAE a amintit că România este parte la Convenţia ONU de combatere a torturii şi a tratamentelor şi pedepselor inumane sau degradante dar şi la Convenţia Europeană de combatere a torturii şi a tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante.

"România a condamnat ferm orice practici de tortură, în orice circumstanţe şi în orice locuri pe glob. În plus, ca membru al comunităţii de valori occidentale, România este profund ataşată statului de drept, instituţiilor democratice, promovării şi apărării drepturilor omului", a mai spus Doris Mircea.

Închisoarea CIA din România ar fi funcţionat în clădirea în care în prezent se află Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), potrivit unei investigaţii realizate de agenţia americană Associated Press şi televiziunea germană ARD.

Associated Press şi televiziunea germană ARD susţin că au localizat fosta închisoare CIA din România şi au aflat detalii despre aceasta, o emisiune în acest sens urmând să fie difuzată joi de postul ARD.

Spre deosebire de centrele din Lituania şi Polonia, închisoarea CIA din România nu s-a aflat într-o zonă izolată, ci "ascunsă la vedere", în apropierea unui bulevard mare, pe o stradă cu copaci şi case, susţine agenţia americană. Clădirea este folosită în prezent de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor secrete de Stat (ORNISS). Foşti oficiali din cadrul serviciilor de informaţii au descris zona în care s-a aflat închisoare şi au identificat fotografiile clădirii, potrivit AP.

Autorităţile române trebuie să redeschidă ancheta privind centrul secret de detenţie al CIA de pe teritoriul ţării, după ce noi informaţii în acest sens au fost dezvăluite joi de presa internaţională, a apreciat, joi, organizaţia Amnesty International, într-un comunicat publicat pe site-ul său.

La rândul său, fostul raportor APCE Dick Marty, autorul unui raport din 2007 despre închisorile CIA din Europa, şi-a exprimat "regretul" că autorităţile române nu au prezentat adevărul despre colaborarea cu Agenţia Centrală de Informaţii americană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici