Majorări ale biletelor de călătorie la METROU. Lucian Şova: Costurile majorărilor de la Metrorex le vom transfera în preţul călătoriilor/ Dăncilă discută cu ministrul Transporturilor despre subiect - Mediafax

Majorări ale biletelor de călătorie la METROU. Lucian Şova: Costurile majorărilor de la Metrorex le vom transfera în preţul călătoriilor/ Dăncilă discută cu ministrul Transporturilor despre subiect

Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a acuzat, joi, sindicatul condus de Ioan Rădoi că a şantajat administraţia companiei pentru a obţine creşteri salariale, dar că acum aceste majorări vor fi acoperite de bucureşteni, în preţul biletelor.

5919 afişări

Imaginea articolului Majorări ale biletelor de călătorie la METROU. Lucian Şova: Costurile majorărilor de la Metrorex le vom transfera în preţul călătoriilor/ Dăncilă discută cu ministrul Transporturilor despre subiect

Lucian Şova: Costurile majorărilor de la Metrorex le vom transfera în preţul călătoriilor

"Apreciez că a fost o activitate care ţine de artificial. Nu a existat niciun motiv de grevă. Sindicatul condus de Ioan Rădoi a şantajat administraţia companiei, practic şamtajând sutele de mii de bucureşteni care beneficiază de serviciile companiei. Conflictul de muncă a fost stins, dar cu preţul unei măriri salariale pe care o apreciez nejustificată, dar legal întruneşte condiţiile corespunzăroare. Costurile le transferăm în costurile pe care utilizatorii de metrou le vor plăti de anul viitor", a declarat ministrul demisionar Lucian Şova.

 

Salariaţii de la metrou vor primi o majorare salarială ce 20%, după ce administraţia şi sindicatul au încheiat Contractul Colectiv de Muncă 2018-2019.

„Astfel, conflictul de muncă a fost stins, părţile convenind o mărire salarială de 20%. Noul Contract Colectiv de Muncă urmează să fie înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), mâine, 5 decembrie 2018 pentru a intra in vigoare”, precizează comunicatul Metrorex.

Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) a declanşat, în luna noiembrie, o grevă de avertisment, ameninţând ulterior că va fi declanşată şi o grevă generală, care nu a mai avut loc.

Sindicaliştii au solicitat, iniţial, majorări salariale de peste 40%, iar negocierile continuat pentru o creştere de 20%.

Dăncilă discută cu Şova despre majorarea preţului biletului de călătorie la metrou

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că va avea o întrevedere cu ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, pentru a discuta despre majorarea preţului biletului de călătorie la metrou.

„Nu am avut o discuţie, acum la ora 17:00 am o întâlnire cu Lucian Şova şi vom vorbi despre acest lucru”, a declarat Viorica Dăncilă, joi la Parlament.

Ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a acuzat, joi, sindicatul condus de Ioan Rădoi că a şantajat administraţia companiei pentru a obţine creşteri salariale, dar că acum aceste majorări vor fi acoperite de bucureşteni, în preţul biletelor.

"Apreciez că a fost o activitate care ţine de artificial. Nu a existat niciun motiv de grevă. Sindicatul condus de Ioan Rădoi a şantajat administraţia companiei, practic şamtajând sutele de mii de bucureşteni care beneficiază de serviciile companiei. Conflictul de muncă a fost stins, dar cu preţul unei măriri salariale pe care o apreciez nejustificată, dar legal întruneşte condiţiile corespunzăroare. Costurile le transferăm în costurile pe care utilizatorii de metrou le vor plăti de anul viitor", a declarat ministrul demisionar Lucian Şova.

Salariaţii de la metrou vor primi o majorare salarială ce 20%, după ce administraţia şi sindicatul au încheiat Contractul Colectiv de Muncă 2018-2019.

„Astfel, conflictul de muncă a fost stins, părţile convenind o mărire salarială de 20%. Noul Contract Colectiv de Muncă urmează să fie înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), mâine, 5 decembrie 2018 pentru a intra in vigoare”, precizează comunicatul Metrorex.

Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) a declanşat, în luna noiembrie, o grevă de avertisment, ameninţând ulterior că va fi declanşată şi o grevă generală, care nu a mai avut loc.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
METROU ,
CALATORII ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.