Mama tânărului mort în Mont Blanc spune că autorităţile nu i-au anunţat decesul fiului

Mama lui Petre Rudeanu, alpinistul mort în masivul Mont Blanc, spune că nu a fost anunţată de către autorităţi despre moartea fiului său şi că a aflat vestea de la o nepoată de-a sa aflată în Franţa, care după ce a văzut ştirea la televiziuni a mers la Consulatul român.

178 afișări
Imaginea articolului Mama tânărului mort în Mont Blanc spune că autorităţile nu i-au anunţat decesul fiului

Mama tânărului mort în Mont Blanc spune că autorităţile nu au anunţat-o despre moartea fiului său (Imagine din arhivă; Mediafax Foto/AFP)

Octavia Rudeanu, mama tânărului de 33 de ani, care a fost profesoară de sport la o şcoală din Buzău, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că nu a fost anunţată oficial despre moartea fiului său.

Femeia a spus că a aflat vestea de la o nepoată de-a sa care se află în Franţa şi care a mers la Consulatul român. Autorităţile de acolo i-au confirmat acesteia decesul fiului său, însă un anunţ oficial nu ar fi venit ulterior.

La rândul său, tatăl tânărului Mihai Robert Roşanu, rănit în acelaşi incident, a spus şi el că autorităţile nu l-ar fi anunţat oficial despre incidentul din masivul Mont Blanc. Bărbatul a spus că a văzut la televizor ştirea şi ar fi făcut legătura cu fiul său, despre care ştia că se află în Alpii francezi. Familia sa se află deja la spitalul din Franţa unde este internat fiul său, care a suferit mai multe traumatisme în urma incidentului.

TITLURILE ZILEI

Un prieten al celor doi, Cristi D., a spus că nici unul dintre tineri nu avea cursuri de alpinism, fiind doar pasionaţi de munte şi sport.

Alpinistul Petre Rudeanu a murit, miercuri, în timp ce cobora de pe masivul Mont-Blanc, în Alpii francezi, la o altitudine de aproximativ 4.000 de metri. El a căzut în gol aproximativ 200 de metri, fiind găsit într-o crevasă cu adâncimea de 15 metri, în zona Dome du Gouter, a explicat Jandarmeria franceză. Alpinistul l-a antrenat în cădere şi pe colegul său cu care se afla pe munte, Mihai Robert Roşanu, care a fost rănit grav şi spitalizat în urma incidentului.

Cei doi tineri, ambii în vârstă de 33 de ani, sunt buzoieni, absolvenţi ai Colegiului "Bogdan Petriceicu Haşdeu", colegi de generaţie cu Violeta Băjenaru, singura româncă decedată în urma prăbuşirii unui avion Air France care s-a prăbuşit în Oceanul Atlantic.

Alpinistul mort, Petre Rudeanu, era inginer energetician, iar de câţiva ani se mutase în Bucureşti, însă la aproape fiecare sfârşit de săptămână venea la Buzău, la mama sa, fost profesor de sport.

Robert Mihai Roşanu era de profesie medic stomatolog, la fel ca tatăl său, cu care are un cabinet de profil în municipiul Buzău.

Petre Rudeanu şi Robert Roşanu erau prieteni de mici copii şi mergeau împreună pe munte.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici