Mandatele de arestare ale israelienilor, cercetaţi pentru intimidarea lui Kovesi, au fost prelungite

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, prelungirea mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor doi israelieni acuzaţi că au încercat intimidarea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, hotărârea nefiind definitivă.

1138 afișări
Imaginea articolului Mandatele de arestare ale israelienilor, cercetaţi pentru intimidarea lui Kovesi, au fost prelungite

Bărbaţii cercetaţi pentru intimidarea lui Kovesi, duşi la instanţă pentru prelungirea mandatelor

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au prelungit cu încă 30 de zile mandatele de arestare emise pe numele celor doi israelieni, decizia nefiind definitiva.

Weiner Ron şi Geclowicz David sunt arestaţi preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor şi operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

Weiner Ron ar fi primit 5.000 de euro pentru această misiune, spun surse judiciare. Potrivit surselor citate, cei doi israelieni au primit o listă cu opt persoane pe care ar fi trebuit să le urmărească, printre care se afla procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi şi alte persoane apropiate acesteia.

TITLURILE ZILEI

În acelaşi dosar, procurorii DIICOT au cerut arestarea în lipsă a lui Yossi Barkshtein, bărbatul fiind a treia persoană vizată de anchetă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici