Marko: Noua Lege a educaţiei aduce drepturi sporite pentru minorităţi, inclusiv pentru romi

Vicepremierul Marko Bela a declarat, joi, la un seminar pe tema romilor, că proiectul legii educaţiei conţine prevederi care vor duce la "drepturi sporite şi soluţii speciale pentru minorităţi, inclusiv pentru copiii romi".

73 afișări
Imaginea articolului Marko: Noua Lege a educaţiei aduce drepturi sporite pentru minorităţi, inclusiv pentru romi

Marko: Noua Lege a educaţiei aduce drepturi sporite pentru minorităţi, inclusiv pentru romi (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Vă pot spune că proiectul legii educaţiei este un bun început pentru descentralizarea deciziilor şi mână liberă pentru comunităţile locale în luarea acestor decizii. Este vorba mai ales despre descentralizarea finanţării şi mă refer aici la finanţarea pe cap de elev, care se va face cu un coeficient mărit pentru minorităţi, în funcţie de specificul zonei. Acest lucru va conduce la drepturi sporite şi soluţii speciale pentru minorităţi, inclusiv pentru copiii romi", a spus Marko Bela.

TITLURILE ZILEI

El a făcut aceste precizări la seminarul organizat la Palatul Parlamentului pe tema "Migraţii şi transferuri în UE".

Marko Bela a mai spus, referitor la romi, că, în România, au apărut câteva soluţii care au început să funcţioneze, dar care nu s-au soldat cu rezultate vizibile.

"Dar se poate observa că în ultimul deceniu, încetul cu încetul, a apărut o nouă mentalitate privind situaţia acestei comunităţi. În primul rând, a demarat crearea unui cadru instituţional pentru găsirea şi impunerea unor soluţii - şi aş face referire aici la Agenţia pentru Romi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sau instituţia mediatorilor sanitari, respectiv prezenţa romilor la prefecturi şi la primării", a adăugat Marko Bela.

El a mai spus că "includerea romilor în procesul decizional în toate domeniile, până la cele mai înalte nivele, este extrem de importantă pentru că romii au nevoie de reprezentare politică şi de societate civilă cât mai puternică".

Marko Bela a susţinut că Guvernul va pleda pentru eliminarea discriminării şi a tuturor diferenţelor dintre romi şi populaţia majoritară, respectându-se principiile egalităţii de şanse.

Proiectul Legii educaţiei naţionale prevede că, în cadrul învăţământului preuniversitar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, toate disciplinele vor fi studiate în limba maternă, cu excepţia Limbii şi literaturii române.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici