Medicii de la C.I. Parhon din Iaşi au efectuat un transplant renal între surori

Medicii Spitalului C.I. Parhon, din Iaşi, au făcut două intervenţii de transplant renal în ultimele 48 de ore, unul dintre ele fiind între două surori, iar altul la un bărbat de 66 de ani, de transmite corespondentul MEDIAFAX.

625 afișări
Imaginea articolului Medicii de la C.I. Parhon din Iaşi au efectuat un transplant renal între surori

Iaşi: Medicii de la C.I. Parhon au efectuat un transplant renal între surori

Purtătorul de cuvânt al Spitalului C.I. Parhon, dr. Ionuţ Nistor, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că un bărbat în vârstă de 66 de ani a primit un rinichi de la un bărbat de 61 de ani, intervenţia fiind posibilă după ce familia acestuia din urmă şi-a dat acordul de prelevare a organelor.

Conform lui Ionuţ Nistor, beneficiarul transplantului suferea din 2005 cu boală cronică de rinichi, iar de trei luni făcea dializă la Roman.

"Este o intervenţie efectuată la un pacient de 66 de ani, considerat la noi în ţară mai în vârstă. Şansa pentru acest pacient s-a ivit în contextul în care şi donatorul a fost în vârstă, un bărbat în vârstă de 61 de ani, în condiţiile în care compatibilitatea a fost criteriul primordial. Pacientul era primul pe lista de aşteptare şi nivel de compatibilitate. Fiind vorba despre vârste mai înaintate, ne aşteptăm ca lucrurile să meargă mai încet şi ne trebuie mai multe precauţii. Sunt evoluţii posibil favorabile, dar totul va fi mai lent", a declarat dr. Ionuţ Nistor.

TITLURILE ZILEI

Medicul urolog Adelina Miron a afirmat că intervenţia a fost o şansă datorată stării de compatibilitate foarte bună.

"Pacientul este într-o stare bună. Dificultăţile tehnice legate de vârstă pot să existe. În acest caz, intervenţia a decurs absolut normal", a spus Adelina Miron.

La aceeaşi unitate medicală din Iaşi a fost efectuată şi o intervenţie chirurgicală de la un donator viu, între două surori.

"E vorba despre o intervenţie între surori, paciente din Galaţi. Pacienta transplantată era în dializă peritoneală, iar sora ei, cu un an mai mare, a decis să îi doneze un rinichi. Ambele paciente sunt bine post-operator", a subliniat Ionuţ Nistor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici