MEN acordă sprijin financiar elevilor şi studenţilor pentru a-şi cumpăra un calculator

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) continuă şi anul acesta programul social "Euro 200", prin care acordă un ajutor financiar de 200 de euro elevilor şi studenţilor din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 lei/membru de familie pentru a-şi cumpăra un calculator.

452 afişări
Imaginea articolului MEN acordă sprijin financiar elevilor şi studenţilor pentru a-şi cumpăra un calculator

MEN acordă sprijin financiar elevilor şi studenţilor pentru a-şi cumpăra un calculator

Beneficiarii programului sunt elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei/membru de familie, mai puţin elevii care au beneficiat deja de acest sprijin începând cu anul 2008, se arată în comunicatul MEN.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un calculator, fără a depăşi valoarea calculatorului achiziţionat.

TITLURILE ZILEI

Conform calendarului stabilit de MEN, depunerea cererilor pentru obţinerea bonurilor valorice necesare achiziţionării unui calculator se face până pe 21 aprilie 2014. Solicitările pot fi depuse în fiecare unitate de învăţământ preuniversitar şi în fiecare universitate la comisiile organizate în acest scop.

În intervalul 19 aprilie - 9 mai, comisiile abilitate vor evalua cererile înregistrate şi vor derula anchete sociale pentru verificarea datelor furnizate de solicitanţi. Centralizarea cererilor la Comisia centrală din MEN, prin intermediul portalului http://euro200.edu.ro, va avea loc în perioada 19 - 28 mai, şi va fi urmată de prima afişare pe internet a listei de cereri eligibile, aprobată prin ordin de ministru (1 iunie). În data de 3 iunie, până la ora 18.00, lista va fi afişată şi în fiecare unitate/instituţie de învăţământ.

Depunerea contestaţiilor se face în termen de cinci zile de la publicarea pe site-ul dedicat a listei beneficiarilor, iar soluţionarea acestora este prevăzută între 8 şi 23 iunie. Afişarea rezultatelor contestaţiilor are ca termen data de 24 iunie, până la ora 18.00.

Eliberarea bonurilor valorice începe în 24 iunie şi se finalizează în 30 iulie, iar achiziţia propriu-zisă a computerelor se poate realiza în perioada 24 iunie - 31 august.

În anul 2013, 21.077 de beneficiari (21.019 elevi şi 58 de studenţi) au achiziţionat computere prin intermediul acestui program.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici