Mesajul transmis de Adrian Năstase celor care i-au fost alături, prin fiul său Andrei Năstase

Fiul cel mare al lui Adrian Năstase anunţă că mesajele transmise fostului premier, de ziua acestuia, au ajuns la destinaţie, Andrei Năstase precizând că tatăl său le mulţumeşte celor care i-au fost alături, vineri, la împlinirea a 62 de ani.

4290 afișări
Imaginea articolului Mesajul transmis de Adrian Năstase celor care i-au fost alături, prin fiul său Andrei Năstase

Mesajul transmis de Adrian Năstase celor care i-au fost alături, prin fiul său Andrei Năstase (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Cer iertare tuturor celor mâhniţi de absenţa mea de la întâlnirea de acum două zile. Îi rog să aibă amabilitatea de a înţelege perioada foarte grea prin care trecem. Asigur că toate mesajele adresate tatălui meu de ziua dânsului au ajuns la destinaţie şi i-au fost citite. De asemenea, i-am povestit de numărul mare în care au fost prezenţi cei care au simţit să-i fie alături la împlinirea celor 62 de ani... vă mulţumeşte prin mine!", a scris Andrei Năstase, duminică, pe pagina de Facebook.

El le mulţumeşte şi celor care au dat dovadă de solidaritate.

"Nu mai puţin vă mulţumesc eu pentru solidaritatea sinceră de care aţi dat dovadă, toţi cei care ne-aţi scris sau aţi ales să fiţi prezenţi alături de noi, familia", scrie Andrei Năstase.

Câteva zeci de simpatizanţi s-au adunat, vineri după-amiază, pe trotuarul din faţa spitalului Floreasca precum şi pe cel de vis-a-vis pentru a-i transmite "La mulţi ani!" lui Adrian Năstase, care împlinea vârsta de 62 de ani, aceştia scandând şi lozinci împotriva preşedintelui Băsescu.

Andrei Năstase anunţa că vineri va citi la Spitalul Floreasca scrisoarea lăsată de tatăl său, despre care spunea că este "un fel de testament public". Ulterior, el a renunţat la demers.

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii".

Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici