Ministerul Sănătăţii condamnă campania anti-vaccinare. Sorina Pintea: Facem demersuri legale ca responsabilii să răspundă

Ministerul Sănătăţii se delimitează de campania anti-vaccinuri promovată pe Facebook şi în cutiile poştale, precizând că reponsabilii redau informaţii false ce pot pune în pericol sănătatea populaţiei. Ministrul Sorina Pintea a spus că vrea ca autorii să răspundă pentru faptele lor.

600 afișări
Imaginea articolului Ministerul Sănătăţii condamnă campania anti-vaccinare. Sorina Pintea: Facem demersuri legale ca responsabilii să răspundă

Ministerul Sănătăţii condamnă campania anti-vaccinare. Sorina Pintea: Facem demersuri legale ca responsabilii să răspundă

„Vaccinurile utilizate în România sunt sigure şi eficace, fiind verificate după cele mai înalte standarde de calitate existente în lume. Ministerul Sănătăţii se delimitează ferm de campania de dezinformare si manipulare referitoare la ineficienţa şi riscurile vaccinării, apărută în spaţiul public, pe reţelele de socializare sau prin materiale tipărite, distribuite în zone aglomerate sau în cutiile poştale”, au precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

TITLURILE ZILEI

Sursa citată mai precizează că autorii campaniei iniţiate împotriva vaccinării utilizează fără aprobarea Ministerului Sănătăţii sau a partenerilor săi identitatea vizuală a campaniei precum însemnele oficiale ale instituţiilor partenere, iar ”materialele conţin informaţii false care pot induce în eroare părinţii şi pot pune în pericol sănătatea populaţiei”.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus că va face demersurile legale astfel încât responsabilii campaniei anti-vaccinare să răspundă pentru faptele lor.

“Condamn gestul iresponsabil al celor care recurg la astfel de modalităţi iresponsabile de dezinformare, cu consecinţe grave pentru sănătatea populaţiei. Am însă, convingerea că populaţia nu poate fi păcălită cu astfel de tertipuri şi voi continua să fac tot ce îmi stă în putere pentru ca parinţii să fie informaţi corect astfel încât să ia cea mai bună decizie, de a-şi vaccina copiii şi de a le asigura astfel o viaţă sănătoasă. Vom face demersurile legale necesare pentru ca cei reponsabili să răspundă pentru faptele lor, ce pun în pericol sănătatea publică”, a declarat Sorina Pintea.

Precizările vin după ce, pe Facebook, circulă mai multe mesaje anti-vaccinare şi fotografii cu broşuri care au fost distribuite în cutiile poştale.

„Vaccinul ROR conţine celule de fetuşi avortaţi! Vaccinarea este afacerea cu frica! Medicii încasează 25 de lei pentru fiecare vaccin pe care îl administrează! Este o afacere profitabilă! (...) Vaccinul ROR este cultivat pe embrioni de găină şi pe celule fetale umane de la embrioni avordaţi. Vaccinul mai este contaminat şi cu pesticide (Glifosat). Administrarea de antitermice sau de antibiotice la copiii cu pojar poate duce la intoxicaţii medicamentoase, comă sau deces”, se arată în broşurile menţionate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici