Ministrul Agriculturii: Preţul alimentelor de bază ar putea creşte cu 8-10%

Preţul alimentelor de bază ar putea creşte cu 8-10%, potrivit unor prime estimări, a declarat, miercuri, ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, care a adăugat totodată că autorităţile ar trebui să facă mai mult pentru respectarea de către comercianţi a Codului de bune practici în comerţ.

64 afişări
Imaginea articolului Ministrul Agriculturii: Preţul alimentelor de bază ar putea creşte cu 8-10%

Ministrul Agriculturii: Preţul alimentelor de bază ar putea creşte cu 8-10% (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

"Este posibil să fie o reajustare de preţuri, dar nu la cele care se vorbesc, şi eu am vorbit de vreo 8 până la 10%. Dar luaţi-o, vă rog, ca o presupunere la această dată, rezultatul final vi-l dau după analizele din minister", a declarat ziariştilor ministrul Agriculturii, după şedinţa Guvernului, întrebat dacă vor exista scumpiri la alimente, aşa cum anunţă producătorii.

Ministrul a precizat că prin reajustarea de preţuri se referă la alimentele de bază.

Valeriu Tabără a mai arătat că de multe ori preţul de vânzare al acestor alimente nu se justifică, iar acest lucru este cauzat şi de faptul că unii comercianţi nu respectă Codul de bune practici în vigoare.

"Nu este justificat preţul din galantare faţă de ceea ce înseamnă preţul materiei prime. Există extrem de multe rezerve în ceea ce înseamnă adaosuri comerciale, taxe de magazin, de supermagazain, la care cred că trebuie să umble şi cei care comercializează aceste produse", a spus Tabără.

El a adăugat că, din păcate, Codul de bune practici nu a fost implementat în totalitatea lui, iar instituţiile statului ar trebui să facă mai mult în privinţa respectării de comercianţi a acestui Cod.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

ŞTIRILE ZILEI

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici