Ministrul de Interne vrea să-l viziteze pe fostul lider PSD în închisoare:Eu nu mă dezic/ Ce se va întâmpla cu funcţia sa de vicepreşedinte al PSD

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, duminică seară, că ia în calcul să-l viziteze pe Liviu Dragnea în închisoare, menţionând că ea nu se dezice de trecut, ca alţi colegi de partid, şi precizând că Liviu Dragnea are meritul extraordinar de a fi ţinut partidul unit.

7726 afișări
Imaginea articolului Ministrul de Interne vrea să-l viziteze pe fostul lider PSD în închisoare:Eu nu mă dezic/ Ce se va întâmpla cu funcţia sa de vicepreşedinte al PSD

Ministrul de Interne spune că vrea să-l viziteze pe fostul lider PSD în închisoare: Iau în calcul această posibilitate. Eu nu mă dezic

"Nu am vorbit cu domnul preşedinte, e şi o perioadă specială, cea de carantină, nu s-a întâmplat să existe această solicitare. Dânsul stabileşte cu cine poate discuta telefonic în această perioadă. În această perioadă, l-au vizitat cei din familie şi evident avocatul. Binenţeles că iau în calcul această posibilitate (de a-l vizita -n.r.). Eu nu sunt din categoria celor care se dezic. În ultima vreme, am văzut destui, din păcate, chiar din partid, care se dezic de cea a fost înainte. Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ţinut acest partid unit. Prefer să nu dau exemple pentru că nu sunt un om conflictual. Lucurile trebuie să se aşeze, sunt convinsă că se vor aşeza. Am încredere foarte mare în acaestă perioadă în puterea de a strânge şi a da acest semnal de unitate pe care o are premierul Dăncilă", a declarat Carmen Dan, la Antena 3.

Ministrul a precizat că nu se aştepta la decizia de condamnare în ceea ce-l priveşte pe fostul lider PSD. "Eu nu am crezut niciun moment că soluţia va fi cea care a fost. Odată ce s-a întâmplat, cred că toată lumea, cei din PSD, au perceput asta ca pe un şoc. Ulterior, membrii acestui partid conştientizează că acest partid mare să-şi regăsească echilibrul. Eu nu mă aşteptam. Nu sunt un politician foarte, vechi, dar am constatat că atunci când acest partid a trecut prin crize, a avut capacitatea extraordinară de a se regrupa şi de a găsi echilibrul de a traversa crize", a completat Carmen Dan.

Carmen Dan, despre funcţia de vicepreşedinte PSD: Nu voi candida pentru un alt mandat

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, duminică seară, că nu va mai candida pentru o funcţie de vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, precizând că, dacă Viorica Dăncilă va candida pentru preşedinţia formaţiunii, o va susţine.

"Nu vizez nicio funcţie. Sunt vicepreşedinte al partidului, dacă se va lua decizia să se facă alegeri şi pentru vicepreşedinţi, nu voi candida pentru un alt mandat. Vom vedea . Din ce s-a stabilit, cel puţin până în acest moemnt, se va pune pe masă mandatul de preşedinte, preşedinte executiv şi secretar general", a declarat Carmen Dan, la Antena 3.

Întrebată dacă o va susţine pe Viorica Dăncilă la conducerea formaţiunii social democrate, ministrul a replicat: "Încă nu ştiu care sunt candidaţii. Dacă îşi va depune această candiatură, binenţeles va avea susţinerea totală".

Social-democraţii au decis, joi, în Comitetul Executiv să organizeze Congresul pentru alegerea preşedintelui, preşedintelui executiv şi a secretarului general pe 29 iunie.

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.

 

Taguri:
carmen dan,
dragnea,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici