Ministrul Sănătăţii: Finanţarea centrelor oncologice, condiţionată de activitatea unei comisii multidisciplinare

Sorina Pintea a precizat că, începând din 2019, finanţarea centrelor oncologice va fi condiţionată de activitatea unei comisii multidisciplinare de diagnostic şi indicaţie terapeutică, subliniind, totodată, că va fi achiziţionată aparatură pentru diagnostic şi tratament pentru cancerul pulmonar.

66 afișări
Imaginea articolului Ministrul Sănătăţii: Finanţarea centrelor oncologice, condiţionată de activitatea unei comisii multidisciplinare

Ministrul Sănătăţii: Finanţarea centrelor oncologice, condiţionată de activitatea unei comisii multidisciplinare

„Începând cu acest an, va fi introdus un program de finanţare a markerilor moleculari, care va permite stabilirea diagnosticului primar precis, precum şi monitorizarea răspunsului terapeutic, astfel încât pacientul să beneficieze de tratament ţintit”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, la workshop-ul „Politici publice in domeniul cancerului pulmonar” care a avut loc miercuri.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, la eveniment a fost abordat şi subiectul privind necesitatea abordării multidisciplinare a cazurilor. În acest context, Pintea a subliniat că, începând din 2019, „finanţarea centrelor oncologice va fi condiţionată de activitatea unei comisii multidisciplinare de diagnostic şi indicaţie terapeutică”.

TITLURILE ZILEI

„Orice decizie terapeutică va fi consecutivă analizei cazurilor oncologice în cadrul acestor comisii multidiciplinare (tumor board) care, în funcţie de diagnosticul stabilit, va decide conduita terapeutică adecvată”, a mai declarat ministrul.

Anul trecut, în lista de medicamente compensate şi gratuite au fost introduse molecule noi, printre care se numară şi cele destinate tratamentului cancerului pulmonar, însă Sorina Pintea anunţă că vor fi implementate noi tratamente.

„Datorită bugetului generos pentru investiţii de care Ministerul Sănătăţii va beneficia în acest an, vom achiziţiona aparatura necesară pentru diagnostic şi tratament astfel încât specialiştii din domeniu să poată oferi serviciile medicale necesare în această afecţiune”, a mai subliniat Sorina Pintea.

În România, anual, sunt diagnosticate peste 10.000 de cazuri noi de cancer pulmonar, mai arată Ministerul Sănătăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici