Mircea Băsescu a dat statul român în judecată la CEDO

Mircea Băsescu a depus o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), invocând încălcarea dreptului la libertate şi la un proces echitabil, a declarat avocatul acestuia pentru MEDIAFAX.

1771 afișări
Imaginea articolului Mircea Băsescu a dat statul român în judecată la CEDO

Mircea Băsescu a dat statul român în judecată la CEDO

Apărătorul lui Mircea Băsescu a precizat că, prin plângerea depusă, cere Curţii Europene să spună dacă magistraţii au judecat corect atunci când i-au respins eliberarea. Mai mult, în sesizare se invocă şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, a precizat avocatul Nelu Taşcă.

Tribunalul Constanţa a admis, la începutul lunii noiembrie, contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de eliberare condiţionată a lui Mircea Băsescu, astfel că fratele lui Traian Băsescu nu a fost eliberat din închisoare. Judecătorii şi-au motivat decizia susţinând că Mircea Băsescu nu a putut dovedi că pedeapsa aplicată de patru ani de închisoare şi-a atins scopul preventiv, în condiţiile în care şapte luni din pedeapsa executată le-a petrecut în arest la domiciliu.

TITLURILE ZILEI

În motivarea deciziei se arată că instituţia liberării condiţionate constituie un beneficiu pentru condamnat, care îi poate fi acordat de către instanţă în situaţia în care acesta prezintă „credibilitate şi garanţia” că scopul preventiv al pedepsei precum şi funcţiile acesteia de constrângere şi reeducare s-au realizat prin eforturile acestuia, înainte de executarea integrală a pedepsei, astfel încât el să poată fi integrat în societate.

„Se constată că persoana privată de libertate, deşi prezintă referinţe favorabile, constatate şi de comisie - vârstă peste 60 de ani, pregătirea profesională, lipsa antecedentelor penale, comportamentul din timpul executării pedepsei, lipsa sancţiunilor disciplinare, iar fracţia prevăzută de lege a fost îndeplinită, nu ar putea fi liberată condiţionat având în vedere că aceasta nu a dovedit, şi nici nu a avut timpul necesar pentru a o face, că pedeapsa aplicată de 4 ani închisoare şi-a atins până la acest moment scopul preventiv. Împlinirea fracţiei prevăzută de lege creează exclusiv o vocaţie persoanei private de libertate şi nu un drept de a fi liberată din starea de deţinere înainte de executarea integrală a pedepsei”, se precizează în motivarea instanţei de judecată.

Instanţa a considerat astfel că perioada pe care Mircea Băsescu a petrecut-o efectiv în închisoare a fost prea mică, pentru că aproape jumătate din cele 17 luni petrecute după gratii s-a aflat în arest la domiciliu. În motivare se mai precizează că Mircea Băsescu nu s-a remarcat printr-o implicare deosebită în diverse activităţi pe durata detenţiei, existând menţionate în caracterizarea ataşată la dosar doar cinci concursuri la care a participat şi 17 zile câştigate prin muncă, „astfel încât să se considere că persoana condamnată a făcut eforturi pentru a se evidenţia şi pentru ca instanţa să aibă posibilitatea să aprecieze în concret că, se impune liberarea sa, mai înainte de executarea în întregime a pedepsei”.

În plus, magistraţii au considerat că împrejurarea că Mircea Băsescu nu a fost sancţionat disciplinar şi a respectat regulile carcerale „nu reprezintă un merit al condamnatului, ci acesta constituie un comportament firesc”, pe care trebuie să îl aibă orice deţinut pe timpul executării pedepsei.

O nouă cerere de eliberare poate fi făcută după data de 1 februarie 2017.

Mircea Băsescu se află în Penitenciarul Poarta Albă în executarea unei pedepse de patru ani de închisoare, dispusă de judecători pentru trafic de influenţă. Pedeapsa se execută în regim semideschis şi ar urma să expire la data de 10 iunie 2019.

Fratele fostului preşedinte a executat în arest preventiv şi arest la domiciliu 371 de zile şi i se consideră executate ca urmare a muncii prestate alte 17 zile, având astfel un total de 493 de zile executate. Pe durata executării pedepsei, a beneficiat de o recompensă - suplimentarea dreptului la pachet, a participat la programe educaţionale, cinci concursuri tematice şi s-a înscris la o recenzie de carte, însă nu a mai participat, fiind la program de vizită.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici