- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.06.2019, 10:13)
- Andreea Smerea
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Mircea Drăghici s-a prezentat, luni, la DNA, pentru a fi informat că are calitatea de inculpat în dosarul de delapidare: Sunt realmente uluit de decizia de astăzi
Fostul trezorier PSD, Mircea Drăghici, s-a prezentat luni dimineaţă la sediul DNA pentru a fi informat că i-a fost schimbată încadrarea în cea de inculpat, a precizat acesta la ieşirea din instituţie. Drăghici este cercetat pentru delapidare.
1253 afișări
Mircea Drăghici s-a prezentat, luni, la DNA. A fost informat că are calitatea de inculpat
Fostul trezorier PSD, Mircea Drăghici, s-a prezentat la DNA, luni dimineaţă, pentru a fi informat că are calitatea de inculpat în dosarul de delapidare.
Trezorierul PSD, Mircea Drăghici, a fost pus sub urmărire penală în 2 aprilie de procurorii DNA pentru că şi-ar fi însuşit 380.000 de euro din subvenţiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil. Mircea Drăghici este acuzat că şi-ar fi însuşit banii de subvenţii pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 17:31
• Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone
-
astăzi, 17:10
• Zeci de mii de ucraineni, aflaţi în afara ţării, nu vor putea obţine paşapoarte noi
-
astăzi, 17:05
• Ucraina foloseşte pentru prima oară rachete americane cu rază de acţiune mai mare contra Rusiei
-
astăzi, 16:30
• Polonia este pregătită să-i trimită în ţara lor pe ucrainenii apţi de luptă
-
astăzi, 15:57
-
astăzi, 15:40
-
astăzi, 15:09
• Cum se încearcă fentarea legii Simonis de către cei care au păcănele în sate şi în comune
-
astăzi, 14:58
• Toţi cei şase operatori de transport feroviar de călători, integraţi pe platforma de bilete online
-
astăzi, 14:56
-
astăzi, 13:49
-
astăzi, 13:34
-
astăzi, 12:08
-
-
astăzi, 11:46
-
astăzi, 09:40
„În calitate de trezorier al unui partid, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând formaţiunii politice respective, suspectul ar fi dispus scoaterea din patrimoniul partidului a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupe) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării. Concret, data de 10.07.2017, formaţiunea politică, prin trezorier, a cumpărat autoturismul anterior menţionat, iar la data de 18.07.2017, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018”, se arată într-un comunicat de presă al DNA transmis la acel moment.
DNA a precizat că acest contract avea "un caracter simulat" pentru a-i permite lui Drăghici să folosească banii din subvenţii în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, respectiv pentru plata parţială în proporţie de peste 2/3 a unui imobil.
Mircea Drăghici: Sunt realmente uluit de decizia DNA de astăzi
Fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici, a scris luni, pe Facebook, că este ”realmente uluit” de decizia DNA de a-i schimba încadrarea în cea de inculpat în dosarul în care este acuzat de delapidare.
”Sunt realmente uluit de decizia DNA de astăzi. Nu există absolut nicio raţiune pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, niciun argument sustenabil. Ca şi în cazul soţiei mele, totul pare a fi doar o parte a unei foi de parcurs stabilite în anumite laboratoare. În condiţiile în care toţi martorii au dat declaraţii favorabile de la momentul în care am fost numit suspect şi până astăzi, nu pot decât să constat cu dezolare că trăim vremuri în care poliţia politică e vie şi din ce în ce mai puternică.”, a scris Mircea Drăghici.
“Civilii din politică trebuie executaţi!”. “Am înţeles, să trăiţi!”, a conchis fostul trezorier al PSD.
DNA anunţă, oficial, că Mircea Drăghici are calitatea de inculpat în dosarul de delapidare
DNA anunţă că a pus în mişcare acţiunea penală faţă de Mircea Drăghici, fostul trezorier PSD, pentru două infracţiuni de delapidare şi pentru utilizarea subvenţiilor în alte scopuri. Drăghici şi-ar fi cumpărat o casă cu subvenţiile acordate de AEP partidului.
„În calitate de trezorier al unui partid, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând formaţiunii politice respective, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi utilizat sume de bani provenite din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-şi cumpăra un imobil. Concret, inculpatul ar fi beneficiat de suma de 380.000 euro, prin care s-ar fi acoperit parţial, în proporţie de peste 2/3, valoarea imobilului. Plata din subvenţii a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieşea că banii respectivi ar fi plătiţi de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului”, arată ordonanţa procurorilor DNA.
În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcţiei de trezorier, Drăghici, împreună cu o persoană din familie, ar negociat şi a convenit să achiziţioneze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulaţie de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, şi în parte, cu fonduri proprii.
„În ziua de 15.02.2018, au fost încheiate două contracte: o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului şi persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii), dar şi un contract de închiriere între acelaşi vânzător şi formaţiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferenţa până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvenţiile primite de partid). Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 - 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni”, informează DNA, printr-un comunicat de presă.
Potrivit procurorilor, în realitate, întreaga contravaloare a contractului ar fi fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenţia acordată formaţiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.
„După declanşarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvenţiilor de formaţiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcţia de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum şi promisiunea de vânzare-cumpărare şi au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie şi pentru achiziţionarea imobilului. Într-un alt context, în aceeaşi calitate de trezorier al unui partid, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe ar fi dispus scoaterea, din patrimoniul partidului, a unui autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé) cu o valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării”, mai spune DNA.
Concret, în 10 iulie 2017, formaţiunea politică, prin trezorier, ar fi cumpărat autoturismul anterior menţionat, iar după numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului. Banii pentru autoturism au fost plătiţi abia la data de 23.08.2018.
Citește pe alephnews.ro: Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Citește și: Ministrul Justiţiei, despre cazul Mehedinţi: Este normal ca fetiţa să rămână în România până când este lămurită procedura
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe