Mitingul diasporei din 10 august. Jandarmeria, detalii despre asigurarea siguranţei la manifestaţie: Nu ne vom confrunta cu cetăţenii. Nu suntem trupe pretoriene

Numărul jandarmilor care vor fi prezenţi, vineri, pentru a asigura ordinea la mitingul din Piaţa Victoriei va fi dimensionat gradual în funcţie de numărul protestatarilor, reprezentanţii Jandarmeriei precizând că forţele de ordine nu se vor confrunta cu cetăţenii.

7742 afișări
Imaginea articolului Mitingul diasporei din 10 august. Jandarmeria, detalii despre asigurarea siguranţei la manifestaţie: Nu ne vom confrunta cu cetăţenii. Nu suntem trupe pretoriene

Mitingul diasporei din 10 august. Jandarmeria, detalii despre asigurarea siguranţei la manifestaţie: Nu ne vom confrunta cu cetăţenii. Nu suntem trupe pretoriene

"Jandarmeria nu va face estimare a numărului de participanţi, nu avem obligaţia legală. Sunt afirmaţii, îndemnuri la violenţă, ură şi intoleranţă, ameninţări cu moartea la adresa jandarmilor. Autorităţile nu tolerează astfel de atitudini, nu acceptăm insubordonarea civică şi violenţa. Toţi cei care vor lansa mesaje de instigare vor răspunde. Jandarmeria Română nu se confruntă cu cetăţenii, noi asigurăm ordinea, siguranţa manifestanţilor şi a celorlalţi . Recomandăm tuturor să se delimiteze de astfel de atutudini. Jandarmeria este o instituţia apolitică, nu suntem trupe pretoriene", a anunţat, joi, locotenent colonel Marius Militaru, şef comunicare Jandarmeria Română.

TITLURILE ZILEI

Reprezentanţii Jandarmeriei le cer manifestanţilor să protesteze paşnic.

"Scopul misiunilor este de a asigura un climat de ordine publică. Dispozitivul nostru va fi dimensionat gradual în funcţie de numărul de persoane din spaţiul public. Dacă va fi nevoie de suplimentare, o vom face. Recomandările noastre către oameni sunt să adopte un comportament civilizat, să respecte indicaţiile jandarmilor, să evite conflictele şi să anunţe comportamentele antisociale. La ultimele evenimente au fost incidente cu forţele de ordine. Am avut jandarmi muşcaţi, zgâriaţi, loviţi. Nu ne facem singuri dreptate. Jandarmii au obligaţia de a sancţiona comportametele antisociale. Solicităm să nu vină cu bagaje voluminoase, iar cei cu copii să stea la depărtare de cei cu comportament antisocial. Există mereu un grup restrâns care provoacă. Să se delimiteze de grupurile acestea. Cu toţii vrem să ajungem sănătoşi acasă", a declarat Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

Primăria Capitalei a anunţat că protestul din 10 august nu are organizatori, deoarece persoanele chemate la discuţii privind organizarea manifestării au refuzat să semneze protocolul aferent şi „să-şi asume răspunderea”, instituţia subliniind că o simplă notificare este nulă din punct de vedere legal.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici