Moartea lui Ilie Balaci s-a produs după un accident vascular cerebral. Familia a cerut autopsie/ Cum recunoşti simptomele - Mediafax

Moartea lui Ilie Balaci s-a produs după un accident vascular cerebral. Familia a cerut autopsie/ Cum recunoşti simptomele

Duminică dimineaţă, vestea că România rămâne fără Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari fotbalişti, a lovit ca un trăznet, iar informaţiile au început să se propage cu viteză ameţitoare.

6169 afişări

Imaginea articolului Moartea lui Ilie Balaci s-a produs după un accident vascular cerebral. Familia a cerut autopsie/ Cum recunoşti simptomele

Moartea lui Ilie Balaci s-a produs după un accident vascular cerebral. Familia a cerut autopsie/ Cum recunoşti simptomele

Fostul internaţional a suferit un accident vascular cerebral duminică, în timp ce se afla acasă, în Craiova. Medicii de la Spitalul din Craiova au încercat să îl resusciteze, însă nu au mai putut face nimic pentru el, a informat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Craiova. Ilie Balaci nu a mai ajuns la spital.

Potrivit ziaruldecraiova.ro, Ilie Balaci a avut probleme respiratorii cu câteva zile în urmă, a mers la doctor, iar acesta i-a prescris o reţetă contra unei alergii.

 

Duminică dimineaţa, alergia avea să provoace infarctul, dar şi să blocheze procedura de resurscitare a fostului mare fotbalist. Conform sursei citate, când şi-a dat seama că nu are echipamentul necesar, echipajul de pe Serviciul de Ambulanţă Dolj a solicitat intervenţia unui echipaj SMURD dotat cu un medic. Apoi, medicii au încercat să-l intubeze folosindu-se de un tub de dimensiuni mai mici, destinat pacienţilor copii, dar, după o oră şi jumătate, Balaci a fost declarat mort.

Din primele informaţii, intubarea nu a reuşit deoarece căile aeriene erau prea inflamate ca urmare a alergiei cu care se confrunta fostul mare sportiv.

Motivul morţii lui Ilie Balaci va fi dezvăluit zilele următoare, familia cerând autopsia corpului fostului fotbalist.

Printre simptomele care apar în cazul unui accident vascular cerebral se numără: amorţirea bruscă a feţei, a braţelor sau picioarelor, dificultăţi în vorbire şi înţelegere, tulburări de vedere, ameţeală, pierderea echilibrului, dificultăţi motorii şi dureri de cap severe.

Ilie Balaci, unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti români, a murit, duminică, la vârsta de 62 de ani. 

Cum recunoşti simptomele unui accident vascular cerebral

Pentru a reţine cât mai uşor simptomele descrise mai jos, poţi recurge la metoda folosită şi de celebrul personaj Dr. House, şi anume FAST:

F (face=faţă) – rugaţi pacientul să zâmbească şi observaţi dacă faţa nu e simetrică sau buza e căzută într-o parte
A (arms=braţe) – rugaţi pacientul să-şi ridice ambele braţe şi observaţi dacă unul dintre ele rămâne mai jos
S (speech=vorbire) – rugaţi pacientul să rostească o propoziţie scurtă şi observaţi dacă are dificultăţi în vorbire sau nu îşi găseşte cuvintele
T (time=timp) – nu pierdeţi timpul, sunaţi la numărul de urgenţă pentru că accidentul vascular cerebral trebuie tratat medicamentos sau chirurgical cât mai rapid pentru a preveni atacurile ulterioare cu potenţial mortal şi leziunile permanente asupra creierului.

Cum previi accidentul vascular cerebral

Pentru a limita riscul de atac cerebral la minimum, medicii recomandă:

Scurte plimbări zilnice sau mişcare la sala de sport

20 de minute de plimbare în aer liber pe zi în ritm alert, iar acest lucru ne poate reduce riscul de atac cerebral cu aproape 40%, ne sugerează un studiu realizat pe 40.000 de femei.

Să fii trist, supărat sau mâhnit într-o anumită perioadă a vieţii, ca urmare a decesului unei persoane dragi sau din cauza locului de muncă este perfect normal, însă nu acelaşi lucru se poate spune dacă starea de tristeţe se manifestă pe perioade lungi de timp şi fără justificare personală, mai notează CSID..

Potrivit cercetărilor, depresia poate creşte şansele unui atac cerebral cu 30% deoarece persoana în cauză este mai tentată să aibă un stil de viaţă neglijent, fumează, este supraponderală şi nu face deloc mişcare. De asemenea, persoanele depresive nu merg la medic pentru controale de rutină, iar glicemia şi tensiunea arterială anormale şi netratatepot deteriora starea de sănătate.

Nu dormi mai puţin de 7 ore şi mai mult de 10 ore pe noapte. Experţii de la Universitatea Harvard au demonstrat că persoanele care dorm mai mult de 10 ore pe noapte au cu 63% mai multe şanse de acccident vascular cerebral. Iar dacă obişnuieşti să sforăi în timpul somnului, e foarte probabil să dezvolţi sindromul metabolic, care este unul dintre factorii de risc pentru atacul cerebral, precum şi pentru bolile de inimă sau diabet.

Pe toţi ne apucă în unele moment dureri de cap supărătoare, însă în cazul în care migrena este însoţită de lumină înceţoşată şi apariţia unor pete oarbe în câmpul vizual, trebuie să avem mare grijă pentru că pot semnala o circulaţie a sângelui defectuoasă, deci un risc crescut de accident vascular. În cazul în care experimentezi astfel de migrene, cel mai indicat este să mergi la medic pentru un control amănunţit şi un tratament corespunzător.

Ritmul cardiac neregulat, bătăile rapide ale inimii sau, din contră, mult prea lente, asociate cu respiraţia îngreunată şi durerile în piept pot fi semnale că suferi de fibrilaţie atrială, care creşte de aproape 5 ori riscul de atac cerebral.

Un studiu publicat în jurnalul Hypertension arată că persoanele agresive şi nervoase sunt la mare risc de a fac un atac cerebral.

Din nefericire, cele mai multe persoane care suferă un accident vascular cerebral nu recunosc simptomele şi nu ştiu ce trebuie să facă în astfel de situaţii. Un raport din publicaţia Stroke arată că 70% dintre pacienţi nu au ştiu ce li s-a întâmplat şi mai puţin de 30% dintre ei s-au adresat unui medic în primele 24 de ore pentru a primi tratament adecvat.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
BACACI ,
ACCIDENT VASCULAR ,

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.