Motivare CCR pe protocoale: Sunt în afara ordinii constituţionale. SRI nu are atribuţii judiciare, iar legiuitorul a luptat contra unei paradigme juridice neconstituţionale de peste 9 ani | DOCUMENT

Curtea Constituţională a României arată, în motivarea ce vizeză încheierea protocoalelor secrete dintre Ministerul Public şi SRI, că acestea sunt în afara ordinii constituţionale şi au obligat legiuitorul să lupte contra unei paradigme juridice neconstituţionale de peste 9 ani.

6414 afișări
Imaginea articolului Motivare CCR pe protocoale: Sunt în afara ordinii constituţionale. SRI nu are atribuţii judiciare, iar legiuitorul a luptat contra unei paradigme juridice neconstituţionale de peste 9 ani | DOCUMENT

Motivare CCR pe protocoale: Sunt în afara ordinii constituţionale. SRI nu are atribuţii judiciare, iar legiuitorul a luptat contra unei paradigme juridice neconstituţionale de peste nouă ani/ DOCUMENT

"Constatăm că Serviciul Român de Informaţii nu poate avea atribuţii judiciare, nefiind un organ de urmărire penală, astfel că nu poate exercita acte de urmărire penală, separat sau în colaborare cu procurorii, şi implicit nu poate strânge şi administra probe referitoare la o cauză penală", se arată în motivarea Curţii Constituţionale, cu privire la încheierea protocoalelor secrete din 2009 şi 2016.

Sursa citată arată că analizând conţinutul lor celor două protocoale, respectiv Protocolul nr.00750 din 4 februarie 2009 şi Protocolul nr.09472 din 8 decembrie 2016, se constată că obiectivele ce au vizat, în principal, ”planurile comune de acţiune” şi ”echipele operative comune” stabilite prin primul Protocol [art.3 lit.g)], în condiţiile în care acest articol nu se prevede doar la cooperarea în vederea prevenirii ameninţărilor securităţii naţionale, ci vizează şi combaterea ”infracţiunilor grave”, depăşesc cadrul legal, în condiţiile în care SRI nu are calitatea de organ de urmărire penală şi, prin urmare, nici competenţă în acest domeniu.

TITLURILE ZILEI

"Serviciul Român de Informaţii nefiind un astfel de furnizor, înseamnă că suportul tehnic acordat excedează cadrului legal stabilit prin normele Codului de procedură penală. (...) Curtea, în această fază a analizei sale,constată că problema principală dedusă judecăţii sale vizează faptul că Ministerul Public şi-a asumat rolul de legiuitor, adăugând la lege, prin conţinutul „protocoalelor de colaborare”. În aceste condiţii, Curtea este chemată să aprecieze asupra efectelor sistemice produse de protocoalele respective asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale, din moment ce se impută faptul că au fost obţinute mijloace de probă cu încălcarea repartizării constituţionale a competenţelor. Astfel, atât în raport cu Parlamentul, cât şi în raport cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, conflictul are natură constituţională, susţinându-se şi imputându-se Ministerului Public faptul că s-a subrogat legiuitorului şi a emis un act legislativ simulat, ceea ce a dus la situaţia în care justiţia să fie înfăptuită pe baza unui asemenea act. Toate acestea pun în discuţie dezvoltarea unei paradigme juridice, care coroborată cu ineficienţa sau lipsa unui mecanism instituţional autoreglator, indică relevanţa constituţională a litigiului, ceea ce angajează, astfel, competenţa Curţii Constituţionale", se arată în motivare.

"În măsura în care misiunea reglării sistemului constituţional revine în exclusivitate în sarcina justiţiabilului, care este pus, astfel, în situaţia de a lupta pentru garantarea drepturilor sau libertăţilor sale în contra unei paradigme juridice neconstituţionale, dar instituţionalizate de peste 9 ani”, mai transmite sursa citată.

Curtea reţine că, începând cu anul 2009, s-au creat premisele normative pentru ca Serviciul Român de Informaţii să exercite atribuţii de cercetare penală în orice domeniu. "Or, acest aspect duce la încălcarea art.1 alin.(4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi art.61 alin.(1) din Constituţie cu privire la rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării".

În motivare se precizează că prin prevederi, se nesocoteşte competenţa Parlamentului, diminuează rolul procurorului în cadrul procesului penal şi sporesc rolul serviciilor secrete în cadrul acestuia. "Prin diminuarea garanţiilor asociate acestora în sensul că activitatea de obţinere a probelor o poate realiza un serviciu de informaţii care nu are calitatea de organ de cercetare penală special. Toate aceste încălcări ale Constituţiei atrag aplicarea sancţiunii plasării întregului protocol în afara ordinii constituţionale".

 

Motivare CCR pe protocoale by Silvana Chiujdea on Scribd

 

Motivarea integrală AICI

CCR a admis,în 16 ianuarie, sesizarea Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici