Năstase a fost adus la instanţa supremă: Nu există suport probator pentru acuzaţiile din dosarul "Mătuşa Tamara"

Adrian Năstase a fost adus, luni dimineaţă, de la Penitenciarul Jilava la instanţa supremă, unde judecătorii urmează să ia în discuţie o contestaţie formulată de procurorii DNA în dosarul "Mătuşa Tamara", în care fostul premier a fost achitat.

2328 afișări
Imaginea articolului Năstase a fost adus la instanţa supremă: Nu există suport probator pentru acuzaţiile din dosarul "Mătuşa Tamara"

Adrian Nastase (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Năstase a intrat în sediul ICCJ însoţit de poliţişti, fără cătuşe şi cu o mapă albastră în mână.

La intrarea în sala de judecată, asistenţa a început să aplaude. În sală se află şi cei doi fii ai fostului premier, Andrei şi Minhea.

Adrian Năstase a declarat luni, în faţa magistraţilor instanţei supreme, că nu există suport probator pentru nicio acuzaţie din dosarul "Mătuşa Tamara", în care fostul premier a fost achitat, şi că denunţătorul a avut "o revelaţie" să îl denunţe.

TITLURILE ZILEI

"Acuzarea şi acuzaţiile se bazează pe o întâlnire ce nu a avut loc şi pe o înţelegere ce nu a existat; pe un denunţ al unei persoane aflate în executarea unei pedepse, care a şi fost eliberată după formularea denunţului făcut la peste cinci ani, când Genică Boerică a avut revelaţia acelei înţelegeri cu procurorii", a afirmat Năstase, cu referire la denunţătorul din acest dosar.

Fostul premier le-a mai spus judecătorilor că dosarele sale se bazează "pe sondajele de opinie de la nivelul anilor 1999-2000", sugerând că acestea ar fi politice.

Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a stabilit pentru luni termene de judecată în cazul contestaţiilor făcute în dosarele "Mătuşa Tamara" şi "Trofeul Calităţii" ale fostului premier. Judecarea celei de-a doua contestaţii a fost însă amânată penrtu 1 octombrie, pe motiv că lipseşte motivarea deciziei de condamnare.

În primul dosar, procurorii anticorupţie au făcut recurs împotriva deciziei unui complet de trei judecători al aceleiaşi instanţe care a dispus achitarea lui Adrian Năstase, Ioan Melinescu şi Ristea Priboi, deferiţi justiţiei pentru fapte de corupţie.

În dosarul Trofeul Calităţii, în care Năstase a fost condamnat definitiv de un complet de cinci judecători de la instanţa supremă, fostul premier a introdus o contestaţie în anulare ce vizează mai multe vicii procedurale ce ar fi fost comise de instanţele anterioare care au judecat acest caz.

Un complet de trei judecători de la instanţa supremă i-a achitat, în 15 decembrie 2011, pe Adrian Năstase, Ioan Melinescu şi Ristea Priboi, în dosarul de corupţie cunoscut sub denumirea "Mătuşa Tamara".

În dosarul "Mătuşa Tamara", Adrian Năstase a fost trimis în judecată de către DNA pentru dare de mită, Ioan Melinescu, preşedinte al ONPCSB între anii 2001-2004, pentru sustragere sau distrugere de înscrisuri, luare de mită şi divulgare de informaţii, iar Ristea Priboi, consilier al fostului premier şi fost deputat în perioada 2000-2004, pentru complicitate la luare de mită şi la dare de mită.

Procurorii au stabilit că, în noiembrie 2000, Ioan Melinescu, în calitate de membru al Plenului Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), i-ar fi contactat, cu sprijinul persoanei denunţătoare, pe Ristea Priboi şi pe Adrian Năstase, cărora le-ar fi comunicat că, în cadrul instituţiei în care îşi desfăşura activitatea, se află în lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o lucrare având ca obiect depunerea în numerar a unei sume de 400.000 de dolari într-un cont bancar având-o ca titular pe Daniela Năstase, soţia fostului premier. Melinescu i-ar fi promis lui Năstase că va bloca lucrarea până după alegerile din decembrie 2000, sugerând că acest dosar trebuie să dispară. Năstase s-a declarat de acord cu propunerea respectivă, arătând că urmăreşte această finalitate, susţineau procurorii.

Ulterior, în 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru preşedinţie din partea PSD.

Fostul premier este, în prezent, încarcerat la Penitenciarul Jilava.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici